
Secretul asupra misiunii este bine păstrat. Armata americană nu a dat informaţii asupra încărcăturii aparatului şi insistă că scopul a fost mai ales testarea însăşi a avionului. Oficialii militari declară că aparatul ar putea fi folosit la diverse experimente pe orbita circumterestră.
Avionul robotizat X-37B a fost lansat de pe o rachetă Atlas 5 de la Cape Canaveral, Florida, pe 22 aprilie. Jeremy Eggers, un purtător de cuvânt al Armatei, citat de BBC, a declarat că avionul s-ar putea reîntoarce în spaţiu în primăvara lui 2011.
Cu o lungime de 9 metri şi o anvergură a aripilor de 4,5 metri, avionul spaţial refolosibil are dimensiuni pe sfert din cele ale unei navete spaţiale. Aterizarea a fost realizată cu pilotul automat, ceea ce reprezintă o premieră în industria spaţială.
Deşi refuză să dea detalii despre scopul misiunii, oficialităţile americane neagă că ar fi vorba despre militarizarea spaţiului. Cu toate astea, mai multe state s-au arătat îngrijorate de posibilitatea ca aparatul să spioneze sateliţii militari străini.
Potrivit observatorilor amatori, avionul şi-a schimbat de mai multe ori poziţia pe orbită. Ba chiar, spun aceleaşi surse, aparatul s-a aflat pe aceleaşi orbite cu sateliţi spion străini.
{youtube}7z37FXs3OCE{/youtube}