Acasa Stiinta-ITStiinta Britanicii mai aproape ca niciodată de Soare

Britanicii mai aproape ca niciodată de Soare

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

Un consorţiu britanic va construi Solar Orbiter (SolO), un satelit solar care va orbita în jurul Soarelui la cea mai mică distanţă din istorie.

Britanicii construiesc Solar Orbiter (foto:scientificamerican.com)

Satelitul SolO va ajunge la scurt timp după lansare la o distanţă de 42 de milioane de kilometri de Soare. Pentru a înfrunta temperaturile de peste 500 de grade Celsius, directorul ştiinţifici din cadrul Astrium UK, dr. Ralph Cordey a precizat pentru bbc.co.uk că la construirea satelitului vor folosi „o armură groasă împotriva căldurii”, care speră el să nu afecteze circuitele electronice ale satelitului.

Misiunea satelitului, care cel mai probabil va fi lansat în 2017, este de a studia mai bine modul în care Soarele îşi influenţează propriul mediu şi în care generează şi accelerează fluxul de particule direcţionat spre planete în timpul exploziilor solare. Potrivit descopera.ro, acest anunţ al britanicilor a venit la 50 de ani de la debutul programului spaţial al Marii Britanii în 26 aprilie 1962 prin lansarea satelitului spaţial, Ariel-1.

SolO va avea în dotare instrumente de măsurare şi captare de imagini care vor opera prin dreptul unor fante ce vor fi închise în perioadele în care instrumentele nu funcţionează, pentru a proteja aparatura de radiaţia solară. Costurile totale ale ambiţiosului proiect spaţial se ridică la aproximativ 300 milioane euro, fiind unul dintre cele mai importante contracte semnate între Marea Britanie şi Agenţia Spaţială Europeană.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult