Acasa Stiinta-ITStiinta Cancerul poate fi vindecat prin terapie genetică

Cancerul poate fi vindecat prin terapie genetică

scris de Cristian Vultureanu
8 afisari

Cercetătorii raportează primul succes în tratarea cancerului. Celulele T din sângele fiecărui pacient au fost modificate în laborator, apoi milioanele de celule le-au fost introduse acestora prin trei perfuzii.

conditii internare in spital

Conditii draconice daca vrei sa te internezi in spital

Cercetătorii au determinat celulele sanguine ale pacienţilor să vâneze celulele canceroase.

Testele au fost aplicate până în prezent doar în cazul a trei pacienţi, dar rezultatele au fost uimitoare: doi dintre aceştia s-au vindecat complet după un an de tratament, iar boala celui de-al treia s-a ameliorat vizibil.

„A funcţionat perfect. Am fost surprinşi cât de bine a mers. Acum trebuie să urmărim cât durează remisiunile”, a declarat Dr. Carl June, expert în terapia genetică de la Universitatea din Pennsylvania.

Cercetătorii au descris experienţa unui bolnav de 64 de ani. Nu a fost nicio schimbare timp de două săptămâni, dar apoi a avut frisoane, greaţă şi febră. El şi ceilalţi doi pacienţi prezentau simptome care apar atunci când un număr mare de celule canceroase mor în acelaşi timp – un semn că terapia genetică funcţiona.

„A fost ca cea mai rea gripă din viaţa lor. Dar după aceea, s-a terminat. S-au vindecat„, a spus June.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult