Acasa Stiinta-ITStiinta Capsula Cygnus – Prima misiune de aprovizionare ISS

Capsula Cygnus – Prima misiune de aprovizionare ISS

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

Orbital Sciences a anunțat miercuri seara că va lansa joi, 9 ianuarie, capsula fără echipaj Cygnus în prima sa misiune de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (ISS).

Capsula Cygnus – Prima misiune de aprovizionare ISS (foto:eandt.theiet.org)

Lansarea, care trebuia să aibă loc miercuri, a fost amânată din cauza unor erupții solare presupuse că ar crește nivelul radiațiilor în spațiul cosmic și ar perturba sistemele electronice ale rachetei purtătoare, a explicat Orbital într-un comunicat difuzat în cursul zilei. „Orbital Sciences confirmă că joi, 9 ianuarie, la 13:07 (20:07 ora Romȃniei), va avea loc lansarea capsulei sale Orbital-1 pentru aprovizionarea ISS, după ce toate verificările vor fi făcute”, se afirmă în document.

Lansarea se va face de la centrul de zboruri din Wallops, situat pe o insulă în apropierea coastei statului american Virginia (în estul SUA).  Previziunile meteorologice dau 75 % șanse de condiții favorabile lansării.

Inițial prevăzută în decembrie, lansarea Cygnus a fost amânată de mai multe ori, după înlocuirea în acea lună a unei pompe cu amoniac defectuoase la unul dintre cele două circuite de răcire a ISS. Conform Agerpres, reparația a fost făcută de doi astronauți în cursul a două ieșiri în spațiu, în ajunul Crăciunului.

Acesta va fi al cincilea zbor al unei nave private spre ISS. Orbital Sciences este una din cele două firme americane, cealaltă fiind Space X, care au fost alese de NASA pentru aprovizionarea avanpostului orbital. Orbital a efectuat deja un zbor demonstrativ spre ISS în septembrie. „Acest zbor va fi primul din cele trei prevăzute în acest an pentru Cygnus, în cursul cărora vor fi livrate în total 5,5 tone de materiale”, a precizat marți directorul general al Orbital Sciences, Frank Culberston.

În misiunea sa, Cygnus urmează să transporte 1.461 kg de materiale științifice, între care furnici pentru a li se observa comportamentul în microgravitate, precum și materiale pentru studierea rezistenței microbiene a antibioticelor. Contrar capsulei Dragon a Space X, Cygnus nu poate reveni pe Pământ și va fi distrusă după îndeplinirea misiunii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult