Acasa rss 1asig Cea mai mare structură din Univers (video)

Cea mai mare structură din Univers (video)

scris de M.A.
43 afisari

Astronomii credeau că Marele Grup Quasar, care cuprinde 73 de quasari, este cea mai mare structură din Univers. Recent, ei au descoperit ceva de două ori mai mare, care depăseşte limita teoretică pe care experţii o stabiliseră pentru existenţa unei structuri.

Cea mai mare structură din Univers

Marele Zid Hercules-Corona Borealis (Her-CrB GW) este una din acele structuri despre care oamenii de ştiinţă spun că mu ar trebui să existe, dar totuşi există. Gigantica structură a fost descoperită de astrofizicienii de la Colegiul Charleston din Carolina de Sud.

Asemenea descoperiri, care îi pun în încurcătură pe specialişti, ne ajută să înţelegem mai bine cum se formează galaxiile, grupurile de galaxii şi diferite corpuri cereşti, precizează astronomul Jay Pasachoff, directorul Observatorului Hopkins de la Colegiul Williams.

Cercetarea asupra Marelui Zid Hercules-Corona Borealis a fost publicată în urmă cu 6 luni, iar unul din autorii descoperirii, astrofizicianul Jon Hakkila, spune că se aşteaptă oricând ca alţi cercetători să identifice o structura chiar mai mare decât aceasta, pentru că savanţii abia au început să cerceteze Universul îndepărtat.

Marele Zid Hercules-Corona Borealis este atât de uriaş încât lumina l-ar putea străbate de la un capăt la altul în 10 miliarde de ani. A fost identificat în urma monitorizării unor emisii de raze gamma din zonele foarte îndepărtate ale Universului. Prin comparaţie, Marele Grup Quasar, care deţine recordul anterior, se întinde pe numai 4 miliarde de ani-lumină.

4 comentarii

Antibasistul 03-06-2014 - 15:27

Allah akbaaaarrrr!!!

pathfinder 03-06-2014 - 17:00

Pai …. uploaded by Mohammed Abuhamad?!?
Journey to the Edge of the Universe
https://www.youtube.com/watch?v=dVIigCMhCZc

Asa ca te rog frumos…

ValVerde 03-06-2014 - 21:11

Eheee…sa vedeti structura cind mi se coala ulla….

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 03-06-2014 - 22:57

Ce …ma’h ? Ai rebotezat zgarciul !
Instinteaza si tu …grajdurile unde salasluieste
Bhoul lustry ,saliut-saliut !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult