Acasa Stiinta-ITStiinta Cel mai puternic laser din lume la Măgurele

Cel mai puternic laser din lume la Măgurele

scris de Ziua Veche
3 afisari

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat miercuri că România va găzdui la Măgurele, judeţul Ilfov, un laser de înaltă putere, proiect ce reprezintă o investiţie de 280 de milioane de lei din fonduri europene şi a cărei Notă de construcţie a fost aprobată de Executiv.

„Astăzi s-a aprobat o notă privnd construirea la Măgurele, judeţul Ilfov, a facilităţii Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics, pentru cercetări în domeniul laserului şi a fizicii nucleare, din cadrul infrastructurii europene de cercetare dedicată luminii extreme. Practic, este un pas înainte foarte important în construcţia acestei infrastructuri de laser, care este cel mai mare proiect de cercetare ştiinţifică realizat vreodată în România”, a spus Funeriu. El a precizat că ţara noastră va găzdui cel mai puternic laser din lume, iar, după Nota de construire aprobată miercuri de Executiv, se va putea merge mai departe cu proiectul, urmând să se obţină şi evaluarea lui la Comisia Europeană. Valoarea proiectul este evaluată la suma de 280 de milioane de euro, proveniţi din fonduri europene, iar principiile ştiinţifice care stau la baza respectivului laser au fost validate de cei mai importanţi o sută de experţi mondiali în domeniu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult