Acasa Stiinta-ITStiinta Cercetătorii britanici au mai obţinut o victorie. Viaţă în cosmos

Cercetătorii britanici au mai obţinut o victorie. Viaţă în cosmos

scris de L.M.
9 afisari

Dovada că există viață extraterestră a fost obţinută de o echipă de cercetători britanici după ce a obţinut de mostre de particule de la marginea spațiului extraterestru, la altitudinea de 27 de kilometri în stratosferă, a anunțat The Independent, citat de Agerpres.

Oamenii de știință au expediat un balon până la altitudinea de 27 de kilometri, balon care a recoltat mostre de particule ce conțin microorganisme despre care oamenii de știință britanici susțin că nu ar putea proveni decât din spațiul cosmic. Profesorul Milton Wainwright a declarat pentru publicația citată că „suntem convinși în proporție de 95%” că aceste organisme nu-și au originile pe Pământ.
„După toate informațiile pe care le deține știința din prezent, suntem aproape convinși că aceste organisme provin din spațiul cosmic. Nu există niciun mecanism cunoscut prin care aceste forme de viață ar putea ajunge până la astfel de înălțimi. Din câte putem spune, pornind de la fizica pe care o cunoaștem, aceste organisme ajung aici din spațiul cosmic”, a explicat profesorul britanic.
Unele mostre de particule erau acoperite de praf cosmic, fapt ce conferă și mai multă susținere ipotezei că ar proveni din spațiul extraterestru.”Aceste organisme sunt foarte neobișnuite”, mai susține profesorul Wainwright, care lucrează la Departamentul de Biologie Moleculară și Biotehnologie al Universității din Sheffield. „Dacă aceste organisme ar proveni de pe Pământ ar fi trebuit să identificăm lucruri comune pe planeta noastră, așa cum ar fi, spre exemplu, grăunțele de polen. În schimb noi suntem aproape siguri că este vorba despre niște entități biologice ce provin din spațiu”, a subliniat el, recunoscând însă că în domeniul științei este greu să ajungi la certitudini absolute.
Echipa de cercetători britanici consideră că aceste microorganisme sunt transportate prin spațiu de comete. Mostrele de particule au fost adunate cu prilejul unei „ploi de stele” provenită dintr-o cometă. După ce intră în contact cu atmosfera terestră, cometele se topesc,eliberând organismele pe care ar fi putut să le transporte în gheață.
Organismele studiate nu sunt, probabil, în viață, dar ar putea să conțină material ADN, caz în care ar oferi o nouă confirmare ipotezei care susține că viața nu a apărut pe Pământ ci a ajuns aici din spațiul extraterestru.
„Pământul este un ecosistem deschis care primește în continuu material biologic din spațiu. Este aproape prea uluitor pentru a putea crede acest lucru”, a mai declarat el.

2 comentarii

IngerAlbastru 22-09-2013 - 03:55

De la microorganisme pana la viata umana in Stratosfera mai e cale lunga …
Multi nu reusesc sa supravietuiasca nici in orase cu toate alea sub talpi daca se opreste curentul electric. De ce nu se ingramadesc bucurestenii sau altii din Romania sa ocupe Tinutul Secuiesc??? … din cauza climei aspre primordial si pe urma le-ar omori munca grea al pamantului sa obtina ceva d-ale gurii, nu baclava si dulceata langa cafea turceasca, doar cartofi si varza.

ValVerde 22-09-2013 - 04:53

1. „Cercetătorii britanici au mai obţinut o victorie”

===

Care era victoria aia imediat dinnainte ??

2. Se fac de ris !
Acum vreo luna se juca Huhu cu un zmeu si a stranutat pe el ininte de a-l inalta…
Brits-ii astia or sa traga concluzia ca s-au gasit urme de viata primitiva, asemanatoare celei rezultate din imperecherea unui gushter cu un borcan de magiun.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult