Cerul de culoare mov deasupra celei mai mari ferme de canabis medicinal a atras atenţia locanicilor, care au surprins fenomenul în fotografii, scrie CNN. Cerul a devenit brusc mov, într-o dimineaţă cu ceaţă, deasupra Cropperstone Farms, în Arizona.
Cara Smith, care locuieşte la aproximativ doi kilometri vest de fermă, a surprins fenomenul şi a postat fotografiile pe Facebook. Ea a spus că mereu se pot vedea lumini de la locaţia respectivă, dar că niciodată nu a avut loc un fenomen atât de straniu care să coloreze întregul cer în mov. Unele persoane au crezut că este un efect al poluării, în timp ce altele s-au arătat încântate de efectul neobişnuit.
Copperstate Farms are aproximativ dimensiunea a 30 de terenuri de fotbal, iar pentru a ajuta plantele să crească este folosită o combinație de lumini roșii și albastre noaptea.