Cum ar putea fi explicat "Triunghiul Bermudelor" | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITStiinta Cum ar putea fi explicat „Triunghiul Bermudelor”

Cum ar putea fi explicat „Triunghiul Bermudelor”

scris de D.P.
7 afisari

Unul dintre cele mai controversate mistere ale civilizației moderne, „Triunghiul Bermudelor”, ar putea fi explicat de oamenii de știință cu ajutorul informațiilor culese în cazul craterelor apărute în Siberia.

Cum ar putea fi explicat "Triunghiul Bermudelor".

Cum ar putea fi explicat „Triunghiul Bermudelor”.

Primul crater, cu un diametru de 80 de metri şi o adâncime de 30 de metri, s-a format brusc în Peninsula Iamal, din Siberia, în luna iulie. Alte două cratere, cu adâncimi de 15 metri, respectiv 4 metri au apărut în alte două regiuni din Siberia, ulterior.

Potrivit experţilor ruşi, aceste cratere au fost provocate de explozii de gaze naturale, care au legătură că fenomenul de încălzire globală. „Craterul reprezintă cel mai probabil rezultatul acumulării unei presiuni excesive sub pământ, din cauza schimbărilor de temperatură din regiune”.

Cel mai mare crater este situat la intersecţia dintre două falii tectonice: „Peninsula Iamal este liniştită din punct de vedere seismic, însă în aria craterului se pare că au existat multiple mişcări tectonice. Asta înseamnă că temperatura era mai înaltă decât normal”.

Explicaţia formării acestor cratere ar putea sta la baza dezlegării misterului dispariţiei vapoarelor şi avioanelor în Triunghiul Bermudelor.

„Există o teorie care leagă Triunghiul Bermudelor de hidraţii de metan. Ei încep să se descompună, metanul din gheaţă transformându-se în gaz. Totul se întâmplă ca într-o reacţie nucleară, producând cantităţi uriaşe de gaze. Asta conduce la încălzirea apei oceanului, iar vasele se scufundă în aceste zone pline cu imense cantităţi de gaze. De asemenea, aerul de la suprafaţa acestor zone devine suprasaturat cu metan, provocând turbulenţe care pot cauza prăbuşirea avioanelor”, susţine cercetărorul rus Igor Ielţov, conducător al Institutul Trofimuk.

Conform lui Potapov, aceste teorii vor continua să fie studiate: „Craterele sunt extrem de interesante din punct de vedere ştiinţific”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult