Acasa Stiinta-ITStiinta Cum cresc aromele vânzările

Cum cresc aromele vânzările

scris de P.C.R.
2 afisari

Un studiu al Nike a indicat că adăugarea unor arome în magazinele lor a crescut intenţia de a achiziţiona a clienţilor cu 80%, în timp ce într-un alt experiment, desfăşurat la o staţie de benzină unde se afla un mic magazin, alimentarea la pompă în miros de cafea a crescut achiziţia de băuturi cu 300%.

foto:picinel.ro

Se crede, scrie The Independent, că strategia de marketing ce are la bază simţul mirosului ar funcţiona atât de bine, deoarece acesta este cel mai direct conectat la părţile creierului responsabile pentru procesarea emoţiilor.

Revista Time a relatat luna trecută despre faptul că aromele de ciocolată şi pâine coaptă din magazinul Net Cost, din Brooklyn, New York, sunt în întregime artificiale, fiind pompate în magazin cu ajutorul unei maşini.

În momentul de faţă, cinci companii din SUA deţin controlul asupra a circa 80% din piaţa mondială a marketingului aromelor, iar aproximativ 10-20% din comercianţii cu amănuntul din SUA sunt clienţii lor.

Aromele nu sunt însă folosite doar pentru a promova anumite produse. Magazinele, hotelurile şi cluburile pot utiliza mai multe mirosuri artificiale pentru a crea un mediu mai plăcut pentru client sau pentru a consolida un brand.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult