Acasa Stiinta-ITStiinta De ce are Luna faze?

De ce are Luna faze?

scris de C.F.V.
171 Afisari

Ca satelit al planetei noastre, Luna are o mișcare de rotație în jurul Pământului pe o orbită aproape circulară, cu perioada de 27,3 zile. Aceasta perioadă se numește perioada siderală – perioada în care Luna se întoarce în aceeași poziție, în raport cu stelele.

Faze lunare

Din cauza unghiului sub care vedem regiunea selenară iluminată de Soare, vedem cum Luna prezintă diferite faze (faze însemnând procente diferite de iluminare a discului Lunii).

Mulți oameni cred că fazele Lunii sunt datorate umbrei Pământului, dar aceasta este concepție greșită. Pentru a explica fazele Lunii trebuie să luăm în cosiderare orientarea a trei corpuri cerești: Soarele (singura sursă de lumina), Pământul și Luna.

Faze lunare au următoarele denumiri:

Luna Nouă – când Luna se interpune între Pământ și Soare, fiind iluminat discul de pe fața nevăzută. Se produce la șapte zile după Ultimul Pătrar.

Faze lunare

Primul Pătrar – când Luna este la o elongație (depărtare) de 90° est, față de Soare; atunci vedem doar jumătate din discul lunar iluminat (jumătatea din dreapta). Se produce la șapte zile după Lună Nouă

Faze lunare

Luna Plină – când Luna se află la 180° de Soare; vedem atunci tot discul lunar iluminat (când Luna se afla în faza de Lună Plină, răsare când apune Soarele și apune când răsare Soarele). Se produce la șapte zile după Primul Pătrar.

 

Ultimul Pătrar – când Luna se află la o elongație de 90° vest, față de Soare; vedem iluminată jumătatea din stânga a discului lunar. Se produce la șapte zile după Lună Plină.

Faze lunare

Există și faze intermediare, rareori folosite. Acestea sunt numite octante și sunt patru la număr. Se produc când Luna se află la 45°, 135°, 225° și 315° de Soare, la mijlocul intervalelor fazelor principale.

Fazele Lunii se repetă la 29,5 zile, această perioadă numindu-se perioada sinodică. Perioada sinodică se mai numește lunație.

Astronomii au și vârsta Lunii care reprezintă numărul de zile scurse de când s-a produs faza de Lună Nouă. Astfel, cea mai înaintată vârstă a Lunii este de 29,5 zile. În momentul când Luna a atins 29,5 zile se produce iar faza de Lună Nouă.

Date interesante despre Faze lunare

Astronomul grec Meton (născut în 460 î.e.n) a descoperit că fazele Lunii cad în aceeași zi a anului după 19 ani. Acest ciclu de repetare a fazelor Lunii se numește acum ciclul metonic. Ca exemplu, dacă pe 18 martie 2003 avem Lună Plină, după 19 ani, pe 18 martie 2022 vom avea iar Lună Plină.

După doi ani de la poducerea unei anumite faze a Lunii se va produce faza precedentă în aproximativ aceeași zi a calendarului.

După opt ani aceleazi faze ale Lunii se produc, dar cu o întârziere de o zi sau două în calendar.

La 372 de ani după producerea unei faze ale Lunii, vom avea aceeași fază în aceeași zi calendaristică. De exemplu știm cu precizie că Luna Plină de pe 18 martie 2003 se va repeta în anul 2375.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS