Acasa Stiinta-ITStiinta Descoperire misterioasă pe fundul mării. OZN în Suedia? VIDEO

Descoperire misterioasă pe fundul mării. OZN în Suedia? VIDEO

scris de M.A.
5 afisari

OZN? Un obiect misterios, cu forma rotundă, a fost descoperit cu sonarul, pe fundul mării, la 91 de metri adâncime, între Suedia şi Finlanda.

OZN in Suedia

OZN in Suedia?

Obiectul are un diametru de 18 metri şi este vizibil pe fundul mării, susţine cercetătorul Peter Lindberg, care face parte dintr-o expediţie ce căuta o epavă.

Descoperirea a stârnit numeroase speculaţii din partea vânătorilor de OZN-uri şi a blogger-ilor.

Presa din Suedia au scris despre descoperire pe primele pagini, întrebându-se dacă acesta este primul semn al vieţii extraterestre, transmite Mediafax.

Obiectul misterios a fost descoperit în timpul căutărilor unei epave, iar cercetătorii spun că nisipul din jurul lui a fost mişcat, semn că “nava” ar fi încercat să se deplaseze.

Echipa lui Peter Lindberg nu are însă fondurile necesare pentru a continua examinarea obiectului. Dacă se va dovedi că acesta este un OZN, va fi o descoperire extraordinară, însă dacă este doar o formă naturala, eforturile vor fi zadarnice scrie dailymail.co.uk.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult