Acasa Stiinta-ITStiinta Dragostea începe într-un sfert de secundă!

Dragostea începe într-un sfert de secundă!

scris de Ziua Veche
0 afisari

De atât are nevoie “săgeata lui Cupidon” pentru a ne lovi şi a ne “lua minţile”, iar senzaţia furnizată este o euforie similară cu cea provocată de consumul de cocaină. Este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Syracuse University, care au analizat dinamicile dragostei cu ajutorul tehnicilor de neuroimagistică.


Potrivit studiului, publicat în Journal of Sexual Medicine, atunci cand ne îndrăgostim, adică pe parcursul „fatidicului” sfert de secundă, 12 arii cerebrale lucrează în tandem, eliberând substanţe chimice care provoacă o stare de euforie similară celei declanşate de consumul de cocaină; este vorba despre dopamină, oxitocină şi adrenalină.

Este atunci amorul o chestiune mai mult „cerebrală” decât una „de inimă„?

„Eu aş zice că depinde de creier, dar şi inima este implicată deoarece conceptul complex de dragoste este alcătuit din ambele procese care de la creier merg la inima şi viceversa; de exemplu, activarea anumitor parţi ale creierului poate genera nişte stimulări ale inimii, faimoşii fluturi în stomac”, a comentat Stephanie Ortigue, coordonatoarea studiului.

În cadrul studiului lor, cercetătorii au mai descoperit şi că diferitele tipuri de dragoste activează zone diferite din creier: de exemplu, dragostea necondiţionată, cum este cea dintre mama şi copil, este declanşată undeva în ariile cerebrale centrale, în vreme ce în dragostea pasională sunt implicate zona recompensei şi alte arii dedicate unor funcţii cognitive sofisticate.

Sursa: descopera.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult