Acasa Stiinta-ITStiinta ESA: Probleme la robotul Philae ancorat pe o cometă

ESA: Probleme la robotul Philae ancorat pe o cometă

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunțat că robotul Philae nu este ancorat corespunzător pe cometa Ciurimov-Gherasimenko și urmează să fie reactivate captoarele.

ESA: Probleme la robotul Philae ancorat pe o cometă (foto: tribune.com.pk)

ESA: Probleme la robotul Philae ancorat pe o cometă (foto: tribune.com.pk)

Astfel, după premiera istorică realizată miercuri, plasarea cu succes pe nucleul cometei Ciurmov – Gherasimenko, Agenţia Spaţială Europeană analizează opţiunile avute la dispoziţie pentru reactivarea captatoarelor, după ce acestea nu au funcționat corespunzător. „Avem semnale potrivit cărora captatoarele nu s-au activat corespunzător, ceea ce înseamnă că am aterizat pe un obiect aflat în mişcare dar nu suntem ancoraţi”, a declarat Stephan Ulamec, coordonatorul departamentului responsabil de aterizarea robotului Philae. „Analizăm situaţia. Nu ştim cu exactitate unde şi cum s-a plasat robotul. Peste câteva ore, vom avea mai multe date”, a adăugat acesta.

După o aşteptare de şapte ore, în timpul cărora Philae a coborât, în cădere liberă, spre cometă, plasarea robotului pe acest corp ceresc a fost realizată „cu delicateţe”, în jurul orei 18, ora României.  „Este un pas mare pentru civilizaţia umană”, a declarat la acel momentJean-Jacques Dordain, directorul general al ESA. „Suntem primii care am realizat această reuşită ştiinţifică şi acest merit va rămâne al nostru pentru totdeauna”, a adăugat el.

Legătura dintre sonda Rosetta şi robotul Philae a fost restabilită aşa cum era prevăzut, miercuri, la aproximativ două ore după separarea lor. Coordonatorii misiunii Rosetta, o sondă care călătoreşte de 10 ani în spaţiu, aflată la o distanţă de 511 milioane de kilometri de Terra, au aprobat miercuri dimineaţă demararea operaţiunii de desprindere a robotului-laborator Philae, care are o greutate de 100 kilograme.

Lansat la o distanţă de circa 20 de kilometri de cometă, Philae a avut nevoie de o cădere liberă de şapte ore pentru a se poziţiona pe nucleul cometei Ciurimov-Gherasimenko – o realizare tehnologică reuşită în premieră de un vehicul spaţial creat de oameni. Situl ales pentru această operaţiune periculoasă, denumit Agilka, este o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 1 kilometru pătrat, aflată pe un mic lob al nucleului cometei.

Următoarele 60 de ore, în timpul cărora Philae va funcţiona pe baza bateriei sale, vor fi decisive pentru ştiinţă. Dincolo de această reuşită de ordin tehnologic, Philae are misiunea de a căuta pe nucleul cometei Ciurimov-Gherasimenko „Graalul astrofizicienilor”: molecule organice care au putut să joace în trecut un anumit rol în apariţia vieţii pe Terra, întrucât cometele sunt cele mai primitive corpuri cereşti din Sistemul Solar.

„Ne-am fixat ca obiectiv ca în următoarele 60 de ore fiecare instrument (de la bordul robotului Philae, n.r.) să lucreze cel puţin o dată la maximul posibilităţilor sale”, a declarat Jean-Pierre Bibring, coordonatorul ştiinţific al misiunii. După aceea, Philae va funcţiona pe baza unui sistem secundar de baterii, încărcabile cu ajutorul unor mici panouri solare. Dacă totul va funcţiona aşa cum a fost programat, Philae ar trebui să funcţioneze până în luna martie, fiind condamnat „să moară de cald”, atunci când cometa se va apropia de Soare.

Klim Ciurimov, unul dintre savanţii care au descoperit această cometă în 1969, a fost prezent la sediul ESOC pentru a asista în direct la acest eveniment. Cealaltă cercetătoare care a descoperit cometa, Svetlana Gherasimenko, s-a deplasat la Koln, la sediul ESA.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult