Acasa Stiinta-ITStiinta Eșec în misiunea Robotul Philae pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko

Eșec în misiunea Robotul Philae pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Robotul Philae, plasat în noiembrie pe suprafaţa cometei Ciuriumov-Gherasimenko de sonda spaţială Rosetta, ar fi eşuat în încercarea de a efectua un foraj în solul corpului spaţial.

Eșec în misiunea Robotul Philae pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko (foto:inquisitir.com)

Eșec în misiunea Robotul Philae pe cometa Ciuriumov-Gherasimenko (foto:inquisitir.com)

„Din nefericire, robotul Philae a forat în gol şi va trebui să aşteptăm până în martie pentru ca bateriile sale să se reîncarce şi să îşi termine misiunea oprită pe 15 noiembrie”, adică de a colecta eşantioane de materie din nucleul cometei „Ciuri” pentru a-i analiza compoziţia, a declarat cercetătorul Francis Rocard, responsabil al misiunii Rosetta în cadrul agenției franceze CNES. „Responsabilul cu experimentul COSAC (care trebuie să analizeze eşantioanele de materie prelevate din nucleul cometei, n.r.) ne-a comunicat că nu a înregistrat niciun semnal la primele două încercări, iar în cazul celei de-a treia tentative a primit doar un semnal care arăta că procesul este în curs de desfăşurare… deci suntem aproape siguri” că nu a avut loc nicio prelevare de materie, a adăugat Rocard. „Una dintre posibilităţi (pentru explicarea celui de-al treilea semnal, n.r.) este că un grăunte de materie de pe sol a căzut în cuptorul cu piroliză şi a putut fi analizat de instrumentul COSAC, dar un grăunte este prea puţin”, a mai precizat cercetătorul CNES.

Burghiul trebuia să se deplaseze 560 de milimetri faţă de punctul de referinţă, să colecteze un eşantion de materie, să revină la punctul de plecare şi să transfere proba de materie în cuptorul în formă de cupă, permiţând astfel instrumentului COSAC să analizeze materia. COSAC este dotat cu un spectometru de masă destinat identificării şi cuantificării compuşilor volatili, printre care se află şi molecule organice complexe prezente în eşantioanele de materie prelevate de la suprafaţa cometei şi încălzite până la 600 de grade Celsius în cuptoare de unică folosinţă. COSAC a furnizat deja rezultate deoarece, potrivit cercetătorului german Fred Goesmann, analizele realizate asupra gazelor „mirosite” după primul contact al robotului Philae cu suprafaţa cometei au permis detectarea de molecule organice complexe care conţin cel puţin trei atomi de carbon.

Cometele, obiectele cele mai primitive din sistemul solar, bogate în carbon, ar fi putut transporta molecule organice pe Terra, contribuind la apariţia vieţii, cred savanţii. Cecetătorii spun că elementul chimic carbon stă la baza vieţii. Robotul Philae a atins suprafaţa cometei Ciuriumov-Gherasimenko pe 12 noiembrie, sărind de două ori înainte de a ajunge în zona unde se află şi acum, care pare a fi un crater lipsit de lumină solară. Philae stă într-o poziţie înclinată, unul dintre cele trei picioare ale sale neatingând solul. Sonda spaţială Rosetta este primul satelit ştiinţific care a reuşit să ajungă pe orbita unei comete. Rosetta a ajuns lângă cometa 67P / Ciuriumov-Gherasimenko în luna august, după o călătorie de peste zece ani prin spaţiu şi va rămâne pe orbita ei timp de circa un an.

Plasarea unui robot pe o cometă aflată la o distanţă de peste 500 milioane de kilometri de Terra reprezintă o premieră în istoria explorării spaţiale şi un punct culminant al unei misiunii care a început în urmă cu 20 de ani. Micul robot a putut să radiografieze interiorul cometei, să-i studieze magnetismul, să realizeze imagini cu solul, să analizeze moleculele complexe de la suprafaţă. Potrivit specialiştilor de la Centre National d’Etudes Spatiales (CNES), agenţia spaţială franceză, misiunea sa este realizată în proporţie de 80%. Cu un cost total de 1,3 miliarde de euro, echivalentul a trei avioane Airbus 380, misiunea Rosetta a mobilizat aproximativ 2.000 de cercetători pe parcursul a 20 de ani. Peste 50 de companii din 14 ţări europene şi Statele Unite ale Americii au participat la fabricarea acestei sonde spaţiale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult