Acasa Stiinta-ITStiinta Farfurie vorbitoare pentru obezi

Farfurie vorbitoare pentru obezi

scris de Șt. C
114 Afisari

O farfurie vorbitoare, ce îi îndeamnă pe pacienţii obezi care o folosesc să mănânce mai încet, s-a dovedit a fi eficientă în lupta cu kilogramele, fiind inclusă deja de autorităţile din domeniul Sănătăţii din Marea Britanie într-un studiu contra obezităţii, informează express.co.uk.

Acest dispozitiv numit mandometru, creat de o companie suedeză, costă 1.750 de euro şi spune fraze precum „Te rog, mănâncă mai încet” şi „Nu te-ai săturat încă?”. Mandometrul monitorizează cantitatea de mâncare care „dispare” din farfurie, dar şi viteza cu care mănâncă persoana din faţa sa. Dispozitivul a fost deja adoptat de reprezentanţii National Institutes of Health din Marea Britanie, care l-au inclus într-un studiu contra obezităţii.

Potrivit dailymail.co.uk, dispozitivul este format din două părţi – un cântar plasat sub farfuria obişnuită şi un mic ecran de computer care arată un grafic ce fluctuează în funcţie de felul în care mănâncă pacientul. Linia roşie de pe ecran arată viteza cu care mănâncă pacientul, iar linia albastră indică viteza considerată corectă şi sănătoasă. Dacă utilizatorul mănâncă prea repede şi prea mult, linia roşie se îndepărtează de linia albastră, avertizându-l pe pacient să mănânce mai rar. Dacă deviaţia dintre cele două linii atinge un nivel prea mare, o voce computerizată îl avertizează, sonor, pe pacient.

Dispozitivul este deja testat în Marea Britanie, într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Bristol, pe un eşantion de 600 de familii. Fiecare dintre aceste familii include un părinte şi un copil obez. Un studiu anterior a evidenţiat faptul că pacienţii tineri au mâncat cu 15% mai puţin după ce au folosit farfuria vorbitoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS