Acasa Stiinta-ITStiinta Fenoment rar. ECLIPSĂ TOTALĂ de SUPERLUNĂ (live video)

Fenoment rar. ECLIPSĂ TOTALĂ de SUPERLUNĂ (live video)

scris de M.I.
415 Afisari

În noaptea de 27 spre 28 septembrie are loc un fenomen astronomic rar, urmând ca din emisfera occidentală să poată fi văzută o eclipsă de Lună în timp ce astrul nopții se află la perigeu, adică la cea mai mică distanță față de Pământ a orbitei sale, condiții în care va fi cu aproximativ 14% mai mare pe cerul nopții, fenomen botezat de media drept „Superlună”, conform NASA.

eclipsa luna superlunaAstfel, Europa, Africa, America de Nord și America de Sud vor fi martorele unei eclipse totale de Lună ce va dura mai mult de o oră.

„Orbita Lunii nu este un cerc perfect și astfel astrul nopții este câteodată mai aproape de Pământ”, explică Noah Petro, cercetător NASA în cadrul misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter, de la centrul Spațial Goddard din Greenbelt, Maryland. „Atunci când Luna se află la cea mai mare distanță față de Pământ este cunoscută drept Lună la apogeu, iar atunci când este la cea mai mică distanță de Pământ, este la perigeu. La primele ore ale dimineții de 28 septembrie vom avea o Lună plină la perigeu”, susține el.

La perigeu, Luna este cu aproximativ 50.000 de kilometri mai aproape de Pământ decât când se află la apogeu. Din cauza apropierii, o Lună plină la perigeu este cu 14% mai mare și cu 30% mai strălucitoare pe cerul nopții decât o Lună plină la apogeu, condiții în care a primit denumirea de „Superlună”.

„Nimic altceva nu este diferit la Lună. Doar că este vizibilă puțin mai mare pe cer. Nu este o diferență enormă, dar este observabilă”, mai susține expertul NASA .

„Superluna” din dimineața de 28 septembrie este însă cu atât mai interesantă cu cât coincide cu o eclipsă totală de Lună. Timp de peste o oră, umbra Pământului „înghite” Luna, pe măsură ce planeta noastră se interpune pe orbită între Soare și astrul nopții. De obicei, eclipsele de Lună se produc de cel puțin două ori pe an, iar conform calculelor astronomilor, în cursul acestui secol se vor produce 228 de astfel de fenomene.

Deși pentru unele popoare din antichitate eclipsele de Lună erau fenomene inexplicabile, aleatorii și înfricoșătoare, ele sunt de fapt foarte ușor de preconizat. Oamenii de știință de la Centrul Goddard au calculat când se vor produce toate eclipsele de Lună din mileniul trei (perioada dintre 1 ianuarie 2001 și 31 decembrie 3000).

În ceea ce privește coincidența producerii eclipsei totale în timp ce Luna se află la perigeu, Noah Petro susține că nu este vorba decât de dinamica planetară. Este drept însă că o astfel de coincidență este destul de rară, producându-se doar o dată la câteva decade. Ultima oară când o eclipsă de Lună s-a produs când Selena se afla la perigeu a fost în anul 1982, iar următorul astfel de eveniment va avea loc în 2033.

Eclipsa totală de Lună va dura o oră și douăsprezece minute, între orele 02:11 AM GMT și 03:23 AM GMT.

Pentru cei îngrijorați de posibile semnificații ascunse, rău prevestitoare ale unui astfel de fenomen astronomic, Noah Petro oferă asigurări că „singurul efect ce va fi resimțit pe Pământ este că oamenii se vor trezi a doua zi, de dimineață, mai obosiți și cu gâtul înțepenit pentru că și-au petrecut noaptea uitându-se pe cer”.

Momentele eclipsei totale de Lună din 28 septembrie 2015
Momentul eclipsei    Ora României
Intrarea în penumbră    03:11:47
Începutul eclipsei parţiale    04:07:11
Începutul totalităţii    05:11:10
Faza maximă    05:47:08
Sfârşitul totalităţii    06:23:05
Sfârşitul eclipsei parţiale    07:27:03
Ieşirea din penumbră    08:22:27

    Cu ocazia eclipsei totale de Lună din dimineaţa zilei de 28 septembrie 2015, Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, județul Vaslui, va organiza o noapte specială de observaţii astronomice pentru public.
    Având în vedere ora târzie la care se va produce fenomenul astronomic, o să organizăm mai multe activităţi şi observatorul va fi deschis pentru public în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2015. 
    În seara zilei de 27 septembrie (duminică), o să începem activitatea la ora 19:00 cu o conferinţă publică despre eclipsele de Lună, unde o să prezentăm mai multe informaţii despre acest fenomen astronomic. 
    După ora 21:00 se vor desfăşura observaţii astronomice şi o să privim prin instrumenetele din dotarea observatorului astronomic, Luna, planeta Saturn, stele duble, roiuri de stele şi alte obiecte cereşti vizibile în perioada aceasta.
    Între orele 04:00 şi 07:00 dimineaţa o să observăm eclipsa totală de Lună. Între timp eclipsa va fi transmisă live pe plasma tv din incinta observatorului astronomic. 
    Preţul biletului este 2 lei de persoană. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult