Acasa Stiinta-ITStiinta Fotografiile din satelit aduc câştiguri la bursă

Fotografiile din satelit aduc câştiguri la bursă

scris de Ziua Veche
67 Afisari

.Companiile care se ocupă de evoluţia burselor au descoperit că pot evalua pieţele prin intermediul unor fotografii realizate de sateliţi. Este adevărat, în aceste cazuri nu sunt suficiente imaginile realizate de Google Earth, astfel că respectivele companii au fost nevoite să cumpere imagini realizate de sateliţii comerciali. Cum poate ajuta o imagine realizată din satelit la evaluarea situaţiei economice?


După cum s-a dovedit, ideea nu este o utopie. Tot mai multe companii apelează la această modalitate de a realiza prognoze, scrie Rador. De exemplu, tocmai datorită unor imagini realizate din satelit, analiştii grupului american UBS Investment Research au ajuns la concluzia că cel mai mai mare lanţ de supermarketuri din lume, Wal-Mart, are mari posibilităţi de dezvoltare. Toate acestea au fost constatate după ce au fost fotografiate, la anumite intervale de timp, parcările magazinelor Wal-Mart. Deoarece s-a constatat că în ultima perioadă parcările erau pline, analiştii au ajuns la concluzia că acestei companii îi merge bine. Astfel de imagini au fost realizate şi la companiile concurente Target şi Lowe’s and Home, dar şi la McDonald’s. Analizele realizate prin intermediul sateliţilor au început să fie tot mai importante şi în domeniul prognozei proceselor macroeconomice.

Companiile financiare au luat sub lupă traficul din porturi şi activitatea rafinăriilor. Dacă se constată că rezervoarele de gaze naturale sunt pline, se pot trage concluzii asupra evoluţiei preţului acestui agent energetic, care are efecte asupra întregii economii mondiale. Imaginile sunt realizate de sateliţii companiilor DigitalGlobe şi GeoEye, care sunt mai actualizate şi au o rezoluţie mult mai mare decât cele ale Google Earth. Continuarea aici.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS