Acasa Stiinta-ITStiinta Fragmente ale sondei ruse Phobos-Grunt au căzut în Pacific

Fragmente ale sondei ruse Phobos-Grunt au căzut în Pacific

scris de M.A.
12 afisari

Fragmente ale sondei spaţiale ruse Phobos-Grunt au căzut în Oceanul Pacific duminică, în jurul orei 17.45 GMT, a anunţat un responsabil al Ministerului Apărării.

Phobos-Grunt

Phobos-Grunt prabusire (news.discovery.com)

„Potrivit calculelor noastre, căderea unor fragmente din aparatul Phobos-Grunt ar fi trebuit să se producă la orele 21.45 ora Moscovei (17.45 GMT) în Oceanul Pacific”, a declarat colonelul rus Valeri Zolotuhin, transmite Moldpres.

Directorul Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Vladimir Popovkin, a estimat săptpămâna trecută că la originea eşecurilor cunoscute de Rusia anul trecut în lansarea unor aparate spaţiale ar putea fi puteri străine. Unul dintre eşecurile cele mai răsunătoare în sectorul spaţial rus a fost lansarea în noiembrie a sondei marţiene Phobos-Grunt, pierdută în jurul Terrei de mai multe săptămâni.

Popovkin a afirmat că specialiştii nu ştiu de ce motoarele Phobos-Grunt nu au pornit. Sonda trebuia să se îndrepte spre un satelit al planetei Marte (Phobos), dar a rămas pe orbita Terrei. Aceasta a reprezentat prima tentativă a Rusiei de a realiza o misiune de explorare interplanetară după eşecul din noiembrie 1996 al sondei Mars 96, care a căzut în Oceanul Pacific.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult