Acasa Stiinta-ITStiinta Imaginile misterioase de pe Ceres (video)

Imaginile misterioase de pe Ceres (video)

scris de D.P.
158 Afisari

Ceres a devenit, în luna martie, prima planetă pitică vizitată îndeaproape cu ajutorul unei sonde spaţiale, iar imaginile surprinse de aceasta au ridicat imediat multe semne de întrebare. Un tur virtual al planetei Ceres, dat publicităţii de NASA, încearcă să ofere explicaţii cu privire la două dintre elementele cele mai misterioase: două puncte extrem de strălucitoare şi un munte sub formă de piramidă, informează space.com.

Occator ceresNoul filmuleţ a fost realizat pe baza imaginilor surprinse de sonda spaţială americană Dawn, care s-a plasat pe o orbită a lui Ceres cu scopul de a descifra secretele ce înconjoară acest corp ceresc.

Oamenii de ştiinţă încearcă să explice natura celor două puncte excepţional de strălucitoare, apropiate între ele, aflate pe fundul unui crater denumit Occator, precum şi modul în care s-a format muntele denumit „Piramida” şi care are o înălţime de aproximativ 6.400 de metri.

„Acest munte este printre cele mai înalte obiective observate până acum pe Ceres. Elementul neobişnuit este că nu este asociat cu un crater. De ce se află acest munte în mijlocul pustiului? Nu ştim încă, dar este posibil să ne dăm seama când vom avea mai multe date”, a declarat Paul Schenk, membru al echipei care se ocupă de sonda Dawn şi geologist la Institutul Planetar din Houston.

Şi pe suprafaţa muntelui au fost observate imense dungi strălucitoare, a căror natură nu a putut fi încă explicată.

Legat de cele două puncte strălucitoare din craterul Occator, care are o lungime de 97 de kilometri, oamenii de ştiinţă au constatat că acestea emit gaze care crează o mini-atmosferă în interiorul craterului.

„Echipa noastră continuă să evalueze datele şi să analizeze posibilele teorii despre aceste două puncte strălucitoare. În prezent, comparăm strălucirea acestora cu proprietăţile reflexive ale sării, însă nu cunoaştem încă sursa acestora. Aşteptăm imaginile cu o rezoluţie mai mare pe care ni le va oferi sonda”, a declarat Chris Russell, membru al echipei Dawn şi cercetător la UCLA.

Sonda spaţială Dawn are o misiune de 16 luni pentru a cerceta planeta Ceres, cu scopul de a aduce cercetătorilor o serie de informaţii preţioase despre felul în care s-a format Sistemul Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Dawn se va apropia de această planetă pitică şi va ajunge la sfârşitul lunii noiembrie la o distanţă de doar 375 de kilometri de aceasta.

„Studierea lui Ceres ne permite să cercetăm istoria spaţiului, iar datele colectate de sonda Dawn ar putea duce la descoperiri importante în ceea ce priveşte formarea Sistemului Solar”, a declarat Jim Green, directorul departamentului de ştiinţe planetare de la NASA, într-o conferinţă de presă.

Ceres este cel mai mare corp ceresc din centura de asteroizi din Sistemul Solar, aflată între orbitele planetelor Marte şi Jupiter şi are un diametru de 950 de kilometri.

Ceres eliberează vapori de apă care au greutate de circa 6 kilograme pe secundă, a calculat o echipă de astronomi condusă de Michael Küppers, un savant care lucrează pentru Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS