România se pregăteşte să construiască, la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele (IFIN), cel mai puternic laser din lume.
Cu această instalaţie, specialiştii români anunţă că vor realiza mai multe tipuri de experimente, printre care cel mai spectaculos va fi teleportarea.
În prima fază, laserele şi fasciculul gama vor crea în incinta în care se află obiectul un câmp electric mai puternic decât oriunde în Univers. Acest câmp va deplasa electronii cu viteza luminii, din punctul A în alt loc, pe care îl numim B, din aceeaşi incintă, potrivit libertatea.ro. Instantaneu, electronii vor atrage după ei nucleele atomilor de unde au fost smulşi. Astfel, întregul obiect se va deplasa cu viteza luminii dintr-un loc în altul.
„Da, vom experimenta teleportarea, pentru că acel câmp electric uriaş pe care îl vom crea va transporta materia. În ianuarie am prezentat teoria în Statele Unite, iar entuziasmul a fost extraordinar. Acum toată lumea aşteaptă laserul de la Măgurele„, a declarat Nicolae Zamfir, directorul IFIN.
2 comentarii
Propun pe cativa politicieni sa incerce teleportarea .
Poate asa vor ajunge la destinatie cu fundul in spate …
Si acum s-o luam in serios :
Dupa legea relativitatii , ca o masa sa ajunga la viteza luminii , e nevoe de o energie de o putere infinita .
Sa nu uitam ca atomul are atati electroni ca si protoni asa ca e neutru din punct de vedere electric . Laserul poate „salta” momentan electroni de pe stratul pe care ei circula si respectiv „momentan” crea o polarizare electrica a respectivului atom . An acest caz , atomul polarizat „se va invirtii” si alinia cu campul electric insa , nu se va deplasa . Daca camul electric va fii puternic , citiva electroni se vor „rupe” si se vor deplasa in sens contrar atomului care acum e pozitiv . Pe scurt , plasma
Comments are closed.