Acasa Stiinta-ITStiinta Medicament contra obezităţii cu grave efecte secundare

Medicament contra obezităţii cu grave efecte secundare

scris de L.M.
4 afisari

Orlistat, comercializat sub numele de Xenical şi Alli, medicamente folosite în cazul obezităţii, ar putea provoca insuficienţă renală acută, este concluzia unui recent studiu canadian publicat de revista Archives of Internal Medicine.

Medicamentele pentru slabit pot fi poarte periculoaseUn medic canadian a identificat 953 de consumatori de orlistat în perioada 2002 – 2008, din care un număr de 18 (2 %) au suferit de insuficienţă renală acută în anul următor prescrierii medicamentului. Aceste probleme renale, cauzate de excesul de cristale de oxalat, confirmă recentele observaţii, consideră autorii studiului, ce vor să atragă atenţia asupra acestui efect secundar extrem de grav, care nu este menţionat mereu în prospectul de folosire al produsului.

De asemenea, asociaţia americană a consumatorilor Public Citizen a cerut agenţiei pentru medicamente ‘Food and Drug Administration’ retragerea de pe piaţă a orlistatului. Asociaţia, care a mai făcut o asemenea cerere acum câţiva ani, este îngrijorată de riscul de afecţiuni hepatice severe care pot duce chiar la deces, de pancreatite acute, uneori mortale, şi de afecţiuni renale acute. La rândul lui, grupul GlaxoSmithKline, care comercializa Alli din 2009 în Europa (de mai mult timp în Statele Unite) a comunicat că va renunţa la vânzarea acestui medicament, din motive oficiale, de natură economică.

În Franţa, Alli face parte din medicamentele controlate de Agenţia franceză pentru securitatea produselor sanitare, din cauza riscului de folosire abuzivă, de producere de tulburări pancreatice şi ‘a unui semnal recent legat de producerea de afecţiuni hepatice’.

În ceea ce priveşte Xenicalul, comercializat de peste zece ani, el a fost prescris unui număr de 38 de milioane de persoane din lumea întreagă, arată firma Roche, care pare neîncrezătoare în ceea ce priveşte riscul de insuficienţă renală.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult