Acasa Stiinta-ITStiinta Messenger îi dă târcoale lui Mercur

Messenger îi dă târcoale lui Mercur

scris de M.A.
1 afisari

Sonda Messenger a devenit, joi, primul vehicul spaţial pe care omul a reuşit să îl plaseze pe orbita lui Mercur, planeta cel mai apropiată de Soare, au anunţat reprezentanţii NASA.

Messenger ii da tarcoale lui Mercur

Messenger ii da tarcoale lui Mercur (foto: ehartwell.com)

Sonda Messenger (prescurtarea de la MErcury Surface, Space ENvironment, Geochemistry, and Ranging) şi-a început mişcarea de rotaţie în jurul planetei Mercur la ora 02.00 GMT. Ea va survola cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar timp de un an, transmite Mediafax. Vehiculul spaţial şi-a început călătoria prin spaţiu în urmă cu peste şase ani, trecând de mai multe ori foarte aproape de Venus şi de Mercur, fără a se plasa însă pe orbitele acestora. Instrumentele de la bordul sondei Messenger vor fi activate şi verificate pe 23 martie, iar pe data de 4 aprilie va începe etapa ştiinţifică a misiunii.

Messenger va realiza o rotaţie completă în jurul planetei Mercur la fiecare 12 ore, la o altitudine de 200 de kilometri. Sonda se va afla astfel la o distanţă de 46 de milioane de kilometri de Soare şi la peste 155 de milioane de kilometri de Terra. Messenger a putut să observe deja suprafaţa planetei, nu însă şi polii acesteia. Sonda are la bord numeroase instrumente ştiinţifice, inclusiv un sistem de imagistică, un spectrometru de analiză a atmosferei şi a solului şi un spectrometru de observare a plasmei şi a particulelor energetice. De la lansarea ei, din august 2004, sonda Messenger a parcurs deja aproape 8 miliarde de kilometri în spaţiu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult