Acasa Stiinta-ITStiinta Mit spulberat: Vitamina E și betacarotenul nu protejează împotriva cancerului

Mit spulberat: Vitamina E și betacarotenul nu protejează împotriva cancerului

scris de Laurentiu Banches
6 afisari

Vitamina E și betacarotenul nu protejează împotriva cancerului sau a bolilor cardiace, apreciază un grup de experți american într-un raport publicat luni, 25 februarie.

Mit spulberat: Vitamina E și betacarotenul nu protejează împotriva cancerului (foto:saltinstitute.org)

Grupul de lucru al serviciilor americane de prevenire a bolilor a actualizat un raport din 2003, adăugând vitamina E și betacarotenul, elemente care s-au dovedit deja ineficiente în cazul celor două tipuri de boli, primele cauze de mortalitate în Statele Unite.Concluziile studiului se bazează pe mai multe studii științifice, potrivit cărora vitamina E și betacarotenul nu ajută și chiar, în cazul betacarotenului, fac mai mult rău decât bine. „Betacarotenul poate fi dăunător deoarece crește riscul de cancer pulmonar la persoanele expuse acestui risc”, a explicat co-președintele grupului de lucru, Michael LeFevre.

În pofida avertismentelor repetate asupra efectelor nedovedite ale vitaminelor, mulți oameni continuă să le ia, circa jumătate din americanii adulți luând cel puțin un supliment cu vitamine între 2007 și 2010. Se recomandă uneori femeilor însărcinate să ia vitamine ce conțin acid folic, iar vârstnicilor — vitamina D pentru a le întări oasele. În locul acestora, grupul de lucru sugerează o alimentație echilibrată, bazată pe fructe, legume, cereale complete, produse lactate nu prea grase și pește.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult