NASA trimite roboţii la facultate | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITStiinta NASA trimite roboţii la facultate

NASA trimite roboţii la facultate

scris de C.S.
3 afisari

Activitatea astronauţilor nu este una uşoară, fie că este vorba de munca lor de pregătire sau de misiunile pe care aceştia le desfăşoară în spaţiul cosmic. Este cunoscut faptul că orice program spaţial presupune riscuri importante, dar şi cheltuieli pe măsură.

R5 „Valkyrie”În acest sens, Agenţia Spaţială Americană îşi propune să trimită prototipuri de roboţi umanoizi către studenţii a două dintre cele mai prestigioase universităţi din lume: MIT, respectiv Northeastern University, din Boston. Pentru aceste teste au fost selectaţi doi roboţi R5 „Valkyrie”, ce urmează să desfăşoare misiuni pe planeta Marte.

Cele două instituţii de învăţământ superior au fost selectate în urma desfăşurării unui concurs, organizat în acest an de către Agenţia Americană pentru Cercetări Avansate în Domeniul Apărării. Fiecare dintre universităţi va primi câte un robot R5, pentru a-l testa şi îmbunătăţi.

Prototipurile au fost construite de o echipă coordonată de specialişti ai Johnson Space Center, din cadrul NASA, ce au dat roboţilor o formă asemănătoare structurii corpului uman: 1,9 m înălţime şi 125 kg. Aceştia au fost prevăzuţi cu un sistem de alimentare cu energie electrică, dar şi cu senzori şi camere de filmat, care permit celor de la sol să îi coordoneze în mod eficient.

Pentru a aduce îmbunătăţiri roboţilor, NASA acordă fiecărei echipe câte 250.000 de dolari pe an, sume considerate suficiente pentru dezvoltarea tehnologiei actuale într-o perioadă de maximum 24 de luni.

Totodată, R5 „Valkyrie” va fi folosit pentru competiţiile destinate cercetătorilor din întreaga lume. Aceştia urmează să se întreacă în realizarea de programe, necesare îmbunătăţirii performanţelor din domeniul roboticii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult