Acasa Stiinta-ITStiinta Nu îi place Marte. Armstrong vrea noi misiuni pe Lună

Nu îi place Marte. Armstrong vrea noi misiuni pe Lună

scris de M.A.
195 Afisari

Celebrul astronaut Neil Armstrong s-a pronunţat pentru o reluare a misiunilor pe Lună, imediat după încheierea programului navetelor speciale americane.

Pe Luna

Armstrong vrea noi misiuni pe Lună

„Sunt de acord să se meargă pe Marte, dar cred că este prea greu şi prea costisitor cu tehnologia noastră actuală”, a declarat Neil Armstrong, în vârstă 81 de ani, în timpul unui dineu care a avut loc la Sydney, transmite Rador.

„Sunt în favoarea revenirii pe Lună. Noi am fost acolo de şase ori şi am explorat zone de dimensiunile unui cartier până la cele ale unui oraş. Ne-au mai rămas 14 milioane de mile pătrate neexplorate”, a declarat astronautul.

„Comunicarea este problema majoră pentru călătoriile către Marte, transmiterea unui mesaj între Terra şi Planeta Roşie necesită şi 20 de minute, faţă de 1,5 secunde între Terra şi Lună„, a precizat Neil Armstrong. Durata călătoriei spre Marte reprezintă o altă problemă.

Timpul cel mai scurt pentru o asemenea călătorie este de două luni, atunci când Marte se află cel mai aproape de Terra, dar drumul este asemenea unei traiectorii sinuoase, ceea ce înseamnă cantităţi enorme de carburanţi.

1 comentariu

BULA 30-08-2011 - 10:15

Am inceput sa am indoieli in privinta faptului ca americanii au ajuns pe Luna. Propun sa se trimita un robot spatial care sa filmeze pe unde zic ei ca au fost, sa vedem daca sunt urme de pasi si resturi ramase.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS