Acasa Stiinta-ITStiinta OMS: Tuberculoza, mai greu de ucis

OMS: Tuberculoza, mai greu de ucis

scris de Laurentiu Banches
30 afisari

Organizaţia Mondială a sănătăţii (OMS) susţine că bacilul Koch a devenit mai rezistent la tratamente, deşi numărul deceselor provocate de tuberculoză a atins un minim în 2010

tuberculozaPotrivit unui studiu relatat de Le Monde şi citat de Agerpres, tuberculoza va deveni o problemă de sănătate majoră în perioada următoarele mai ales în ţările sărace, din cauza instrumentelor învechite de diagnosticare şi a medicamentelor depăşite.  Situaţia a devenit din ce în ce mai alarmantă întrucât pacienţii sunt „multirezistenţi”, adică infectaţi cu o suşă rezistentă la acţiunea celor doua antibiotice majore folosite pentru tratamentul standard, rifampicină şi izonidă. OMS a anunţat că din anul 2000 din 5 milioane de cazuri de tuberculoză multirezistentă identificate, doar 1% au beneficiat de un tratament care să respecte recomandările internaţionale.

Aşa cum era de aşteptat cele mai mari probleme sunt în Africa, unde tuberculoza a fost favorizată de prevalenţa mare a SIDA. Însă, multe cazuri de infecţii multirezistente există şi în ţările din fosta Uniune Sovietică, în Uzbekistan acestea reprezentând peste 50%. Vina pentru această criză este atribuită cercetătorilor care nu au mai produs progrese în lupta cu tubercoleza în ultimii ani, în timp ce bacteriile s-au adaptat şi au devenit din ce în ce mai rezistentă. OMS a tras un semnal de alarmă şi a cerut să fie produse modificări la nivelul diagnosticării, medicamentelor şi vaccinului, vechiul vaccin BCG ajungând sa nu mai fie obligatoriu în unele ţări, precum Franţa, din cauza eficienţei limitate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult