Perseidele - Ploaia de stele (live video) | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITStiinta Perseidele – Ploaia de stele căzătoare (live video)

Perseidele – Ploaia de stele căzătoare (live video)

scris de D.P.
58 afisari

Perseidele – Ploaia de stele căzătoare. În fiecare an, pe la mijlocul lunii august, suntem martorii celui mai cunoscut şi popular curent de meteori: Perseidele.

Perseidele - ploaie de stele. Luni noapte, spectacol pe cer

Perseidele – ploaie de stele – spectacol pe cer

Perseidele – Ploaia de stele căzătoare. Curenţii meteorici, mai poartă denumirea populară şi de „ploaia de stele căzătoare”. Denumirea are ca sursă de inspiraţie, un punct luminos, ca o stea, ce pare că se desprinde de pe bolta cerească deplasându-se cu mare viteză, timp de câteva clipe, după care se stinge. În realitate sunt fragmente de corpuri interplanetare de dimensiuni foarte mici, ce pătrund în atmosfera Pământului şi ard în întregime prin frecarea cu aerul. Dacă corpul respectiv este suficient de mare, lasă o dâră luminoasă şi chiar o explozie, ce poartă denumirea de bolid.

Perseidele – Ploaia de stele căzătoare. Numele curenţilor de meteori este dat de constelaţia din care aparent vin meteorii. Locul mai poartă denumirea de radiant. Perseidele au radiantul în constelaţia Perseu (Perseus).

Perseidele au la origine trecerea la periheliu a cometei 109 P – Swift-Tuttle. Perioada orbitală a acestei comete este de 130 de ani. Ultima trecere la periheliu a cometei 109 P – Swift-Tuttle, a fost în anul 1992. Originea curenţilor meteorici este de natură cometară. Primul care a precizat legătura dintre comete şi curenţii meteorici a fost astronomul italian G. Schiaparelli, care a demonstrat prin calcul că Perseidele au aceeaşi orbită ca şi cometa Swift-Tuttle. Este posibil ca şi ciocnirile dintre asteroizi sau unele erupţii puternice de pe planetele gigante să fie surse ale curenţilor de meteori.

Perseidele au perioada de activitate în intervalul 17 iulie – 24 august, şi momentul maxim din anul acesta (conform IMO,  va fi în după amiaza zilei de 12 august, între orele 16:00 şi 20:30.

Perseidele – Ploaia de stele căzătoare. De fapt maximul fenomenului va fi în două nopţi consecutive: 11 spre 12 şi 12 spre 13 august. Determinarea maximului nu este o ştiinţă exactă, ca de exemplu determinarea timpilor de contact la o eclipsă (cu o precizie de o secundă). Stabilirea maximului unui curent de meteori este o modelare statistică, adică poate avea mari erori. De cele mai multe ori maximul la curenţii de meteori se determină după maxim, când au fost analizate datele şi se poate observa când a fost exact „vârful” de activitate a curentului de meteori.
Perseidele – Ploaia de stele căzătoare. Anul acesta, Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Parvan” va organiza în premieră o activitate în afara oraşului Bârlad, ce va fi dedicată acestui fenomen astronomic. O să ne deplasăm în zona Rezervaţiei Naturale Bădeana, Comuna Tutova (la 15 km sud de Bârlad). Cu această ocazie învităm şi publicul obişnuit să observe cerul împreună cu noi, în intervalul orar 20:30 şi 4:00 dimineaţa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult