Acasa Stiinta-ITStiinta Ploaie de stele căzătoare în noaptea de joi spre vineri

Ploaie de stele căzătoare în noaptea de joi spre vineri

scris de Misu Andrei
134 Afisari

O ploaie de stele căzătoare va putea fi observată în noaptea de joi spre vineri, aceasta fiind a doua noapte în care se atinge maximul curentului de meteori eta-Aquaride. Meteorii provin din coada cometei Halley.

Coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Adrian Şonka, a declarat că pentru observarea meteorilor nu este nevoie de echipament special, cu atât mai mult cu cât nu poate fi anticipat locul exact în care aceştia vor fi vizibili.

Perseidele - ploaie de stele. Luni noapte, spectacol pe cer

ploaie de stele – spectacol pe cer

„Dacă pui telescopul, acesta măreşte şi nu te ajută cu nimic să vezi o parte mai mică de cer. În privinţa orelor, nu există o oră fixă la care se produce, pentru că maximul unui curent de meteori durează ore întregi, poate şi zile, drept pentru care, chiar dacă maximul a fost undeva când era dimineaţă la noi, se poate se vedea şi în următoarea seară. Orele nu sunt aşa de importante. Ce este mai important: să privească oamenii cerul după miezul nopţii, până la răsăritul Soarelui – măcar o oră, neîntrerupt – iar cel mai bine, mai spre dimineaţă, pentru că locul de unde vin meteorii, radiantul, se ridică după miezul nopţii pe cer şi e bine să fie deasupra orizontului, ca să se vadă meteorii”, a precizat Adrian Şonka, citat de Agerpres.

Potrivit lui Adrian Şonka, este de preferat ca observaţiile să fie făcute în afara oraşului, dar aceasta nu este o condiţie obligatorie.

„E ceva clasic pentru fiecare curent de meteori: ieşi afară undeva în afara oraşului şi te uiţi măcar o oră cu ochiul liber pe cer, după miezul nopţii. Meteorii, stelele acestea căzătoare, sunt foarte rapide şi lasă dâre luminoase pe cer, e proprietatea lor specială aceasta. (…) Teoretic, sunt 40 pe oră. Practic, se văd jumătate şi dacă stai în oraş vezi şi mai puţine: să vezi cinci-şase stele căzătoare într-o oră nu e destul de spectaculos. De aceea e mai bine să ieşi în afara oraşului, ca să vezi măcar 10-20 de stele căzătoare pe oră”, a precizat el.

Planetele Jupiter şi Saturn vor fi vizibile

Curentul de meteori eta-Aquaride poate fi observat şi în nopţile următoare, dar tot mai puţini vor fi vizibili.

„În noaptea anterioară şi în noaptea asta (se atinge maximul, n.r.). Iar curentul este activ până mai încolo în luna aceasta, dar se văd din ce în mai puţini pe oră. Dar noaptea asta, practic, e la fel de bună ca şi cea de dinainte. (…) Acestea sunt rămăşite de la cometa Halley. Poate unii au văzut-o în 1986, Halley a trecut pe lângă Soare, s-a văzut de pe Pământ şi o să mai treacă peste 76 de ani. E o cometă pe care am văzut-o şi vedem şi ce a lăsat ea pe orbită. De obicei, nu prea vezi cometa care produce stele căzătoare în cazul altor curenţi, dar aici unii au văzut-o”, a menţionat coordonatorul Observatorului Astronomic.

Şonka a mai precizat că spre dimineaţă vor putea fi observate şi planetele Jupiter şi Saturn.

„Dacă oamenii se uită după meteorii aceştia cu ochiul liber, vor vedea că înspre dimineaţă răsar planetele Jupiter, Saturn. Se văd foarte frumos, deci vezi ceva în plus. E şi Calea Lactee acolo, dacă priveşti înspre sud-est. Cerul este destul de frumos în perioada aceasta dimineaţa sau după miezul nopţii”, a adăugat el.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS