Acasa Stiinta-ITStiinta Prima expoziţie universală, prezentare inedită de la Google

Prima expoziţie universală, prezentare inedită de la Google

scris de D.S.S.
15 afisari

Ideea unor expoziţii mondiale apare odată cu înregistrarea unor progrese tehnice notabile care urmau să schimbe omenirea, în timpul revoluţiei industriale. În 1851 Londra organizează prima expoziţie mondială, unde sunt prezentate de diverse naţiuni cele mai noi realizări industriale. Prima expoziţie universală organizată acum 160 de ani este sărbătorită de  Google, care ne încântă astăzi cu un logo deosebit de atractiv.  

Expoziţie universală-Ziua Veche

Expoziţie universală-prezentare inedita de la Google

Expoziţiile nu sunt, cu siguranţă, o invenţie recentă. Iniţial au fost târgurile şi pieţele, organizate de regulă în oraşe prospere, cu vad comercial, unde mulţimi pestriţe şi sosite uneori de foarte departe aduceau produse ori veneau să cumpere produse. Se expunea ce era mai nou, se făcea schimb de idei, de produse, de tehnici şi tehnologii.

În secolul XIX, mai precis în anul în 1851, Anglia a organizat prima expoziţie universală. Atunci se ridica South Kensington Museum, devenit mai apoi Muzeul de Ştiinţe.

Expozitia Universala de la Paris din 1889

Expozitia Universala de la Paris din 1889

Multe dintre construcţiile prezentate la asfel de evenimente au devenit simboluri ale oraşelor care au găzduit expoziţii universale: Turnul Eiffel la Paris, Atomium la Bruxelles, Space Needle la Seatle, Biosfera la Montreal. Tot la aceste expoziţii sunt prezentate importante proiecte de urbanism precum metroul din Paris în 1900, cel din Montreal în 1967, extinderea metroului din Lisabona în 1998.
Dacă există ceva în Paris care să nu aibă nevoie de prezentare, atunci acesta este, cu siguranţă, Turnul Eiffel. Simbol al Parisului, al Franţei şi, în acelaşi timp, al întregii umanităţi, Turnul Eiffel este cel mai vizitat monument plătit al lumii, cu peste 6 milioane de vizitatori pe an.

 Gustave Eiffel a intenţionat să-l construiască iniţial în Barcelona pentru Expoziţia Universală din 1888. 

 Deşi un proiect preliminar data din 1884, construcţia Turnului Eiffel a început pe 26 Ianuarie 1887, urmând să fie finalizată în 1889, cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, organizată pentru a marca împlinirea centenarului Revoluţiei Franceze.

 50 de ingineri au elaborat planurile turnului, ajungându-se la un total de aproximativ 5,300 de schiţe, 100 de muncitori au produs peste 18,000 de părţi din oţel necesare asamblării acestuia şi 132 de oameni au lucrat efectiv pe şantier. Construcţia a durat doi ani şi două luni, turnul fiind inaugurat pe 31 Martie 1889.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult