Acasa Stiinta-ITStiinta Proiectul Mars One: Românca Andreea, printre candidați (video)

Proiectul Mars One: Românca Andreea, printre candidați (video)

scris de A.P.
7 afisari

Organizația olandeză non-profit Mars One, care și-a propus să ducă patru pionieri pe planeta Marte în 2025, un prim echipaj care va pune bazele unei colonii permanente pe Planeta Roșie, a redus numărul candidaților la 100 în urma unui nou proces de selecție, au anunțat luni reprezentanții organizației, conform SPACE.com.

Conform Mars-One, primii patru voluntari urmează să ajungă pe Marte în 2023, după o călătorie de 7 luni

Conform Mars-One, primii patru voluntari urmează să ajungă pe Marte în 2023, după o călătorie de 7 luni

Peste 202.000 de oameni au aplicat pentru șansa de a deveni exploratori ai Planetei Roșii în aprilie 2013, când a început procesul de selecție. Ultima etapă eliminatorie s-a produs după ce directorul medical al proiectului Mars One, Norbert Kraft, i-a intervievat pe cei 660 de candidați rămași după cele câteva runde de selecție anterioare.

Selecția candidaților reprezintă un pas important pentru a-i identifica pe cei mai potriviți dintre ei pentru a merge pe Marte. Acești aspiranți la statutul de marțieni sunt exploratorii vremurilor moderne”, a comentat Bas Lansdorp, CEO și co-fondator al organizației Mars One.
În prezent, în cursa pentru un loc în prima capsulă spațială care va fi lansată spre Marte au mai rămas 50 de bărbați și 50 de femei, cu vârsta cuprinsă între 19 și 60 de ani. Dintre aceștia, 39 provin din America de Nord, 31 din Europa, 16 din Asia, 7 din Africa și 7 din Australia. Candidata româncă, Andreea, 34 de ani, a rămas în cursă pentru un loc în misiune.

Andreea, o româncă în vârstă de 34 de ani care locuieşte în Canada, a fost inclusă pe lista celor 100 de candidaţi pentru misiunea spaţială Mars One, ce vizează trimiterea în anul 2024 a unui echipaj de astronauţi pentru a coloniza planeta roşie.

Andreea, în vârstă de 34 de ani, s-a născut în România, în prezent locuieşte în Canada şi deţine dublă cetăţenie româno-canadiană. Ea spune că este pasionată de tot ce are legătură cu ştiinţa, în special cu aviaţia şi explorarea spaţială. În prezent, ea urmează un curs pentru a obţine licenţa de pilot autorizat şi lucrează ca analist în industria IT din Canada. Spune că are un simţ al umorului foarte sarcastic şi că adoră provocările. „Aş vrea să plec pe Marte pentru că vreau să iau parte, în acelaşi timp, la istoria şi viitorul omenirii. Mi-ar plăcea să fac parte din echipa care va construi fundaţia unei noi civilizaţii pe o nouă planetă. E doar o chestiune de timp până când omenirea va trebui să îşi găsească un nou habitat, pe o nouă planetă, iar această misiune reprezintă o oportunitate perfectă”, a spus Andreea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult