Acasa Stiinta-ITStiinta Reduceri de buget: NASA va apela mai mult la sectorul privat

Reduceri de buget: NASA va apela mai mult la sectorul privat

scris de M.A.
2 afisari

NASA vrea să-şi extindă cooperarea cu sectorul privat pe fondul reducerilor de la buget, a declarat directorul agenţiei, Steven Gonzalez.

SLS - NASA„Guvernul a redus finanţarea proiectelor NASA şi aceasta ne împinge spre o mai strânsă colaborare cu sectorul privat. Anul trecut am declasificat cel puţin 200 dintre proiectele noastre legate de explorarea spaţială şi procesul va continua şi în decursul acestui an”, a afirmat Gonzalez într-un interviu acordat la Centrul spaţial Lyndon Johnson, remarcând că lumea afacerilor preia activ ideile născute şi testate în spaţiu de NASA.

„Printre proiectele cele mai de succes aplicate de sectorul privat se numără tehnologia de extragere a oxigenului şi dioxidului de carbon din probele de sol de pe Lună. Aceasta este utilizată în prezent de companii americane din domeniul energetic la extragerea gazelor, deşi a fost iniţial elaborată pentru implementarea unei staţii permanente pe Lună„, a explicat el, potrivit Agerpres.

Un alt exemplu de cooperare de succes între NASA şi sectorul privat este, potrivit lui Steven Gonzalez, crearea şi lansarea în 2011 către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a unui robot umanoid „Robonaut 2”. Acest tip de robot este în prezent introdus în producţie pe scară largă de constructorul auto General Motors.

În 2010, bugetul NASA a atins vârful din întreaga istorie a Agenţiei, însumând 18,7 miliarde de dolari, ca apoi să se reducă până la 18,5 miliarde de dolari în 2011. În 2012 şi 2013 este de aşteptat să ajungă la 17,7 miliarde de dolari. Preşedintele Barack Obama declarase anterior că statul nu poate asigura o finanţare adecvată explorării spaţiale, invitând NASA să coopereze cu sectorul privat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult