Acasa Stiinta-ITStiinta Rusia vrea să îşi construiască bază permanentă pe lună

Rusia vrea să îşi construiască bază permanentă pe lună

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Ruşii vor să trimită primele vehicule lunare care vor face parte din staţia permanentă încă din 2015,  pentru a confirma sau infirma existenţa gheţii pe luna.

Rusii vor sa cucereasca luna (foto: ru-cosmos.livejournal.com)

Rusia Today susţine că Academia Rusă de Ştiinţe ar fi descoperit gheaţă la polii satelitului natural al Terrei. Astfel, oamenii de ştiinţă ruşi vor să trimită în spaţiu două vehicule lunare şi câteva staţii de aterizare după anul 2015 la cei doi poli. În 2015, în primul pas al programului lunar rus, vor fi lansate modulele Luna-Resurs şi Luna – Glob.  Într-o informaţie citată de stirile ProTv, se precizează că cele două vehicule similare ca design vor amplasa câteva staţii de aterizare şi vor lansa un mic vehicul lunar, care va strânge mostre de sol de la adâncimi de pâna la doi metri.

În cea de-a doua fază, după anul 2020, ruşii pun la cale transportarea a două vehicule lunare mult mai mari, care vor aduna 6 sau 7 mostre de sol lunar si vor realiza teste de aterizare la sol cu ajutorul unui far de ghidare şi de coordonare între staţiile spaţiale, dar şi teste de conservare a energiei vehiculelor în timpul misiunilor de noapte. Cercetătorii ruşi speră că aceste studii vor ajuta la obţinerea informaţiilor necesare proiectării unei viitoare baze spaţiale lunare permanente, în viitorul nu foarte îndepărtat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult