Semnalul radio misterios din adâncul spațiului a fost din nou recepționat | Ziua Veche
Acasa Stiinta-ITStiinta Semnalul radio misterios din adâncul spațiului a fost din nou recepționat

Semnalul radio misterios din adâncul spațiului a fost din nou recepționat

scris de Misu Andrei
193 afisari

Astronomii au recepționat din nou un semnal radio misterios, din adâncul spațiului, care se repetă la 157 de zile. Chiar dacă semanalul a fost descoperit pentru prima dată în 2012, abia în luna iunie a acestui an, astronomii au ajuns pentru prima dată la concluzia că FRB 121102 se repeta după un tipar stabilit, scrie sciencealert.com.

Semnalele radio rapide, cunoscute în engleză ca Fast Radio Burst (FRB), reprezinta o parte a astronomiei care atrage tot mai multă atenție din partea cercetătorilor. Eforturile astronomilor au dus la descoperirea unui astfel de semnal care pare că se repetă ciclic, la 157 zile, după un tipar bine stabilit. Timp de aproximativ 67 de zile nu este recepționat niciun semnal, apoi, timp de aproximativ 90 de zile, se „trezește” din nou și emite semnale radio rapide.

Exploziile radio rapide sunt extrem de misterioase. Potrivit oamenilor de știință acestea vin de la galaxii aflate la milioane sau chiar la miliarde de ani-lumină distanță. De cele mai multe ori, semnalele radio rapide apar o singură dată, după care nu mai sunt auzite.

Oamenii de știință explică faptul ca FRB 121102 a fost descoperit în anul 2012 și de atunci pare a se fi repetat de câteva ori. Inițial au crezut că nu există un tipar anume, dar noile analize și transmisiuni au dovedit că se poate vorbi despre un tipar.

Se crede că sursa FRB 121102 este o galaxie pitică, aflată la mai mult de 3 miliarde de ani lumină depărtare.

Un studiu publicat în iunie în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society calcula periodicitatea FRB 121102 la 157 de zile pe baza datelor strânse.

Autorii studiului au prezis atunci că un nou semnal semnal va fi recepționat pe Pământ în luna iulie sau august a acestui an. Și au avut dreptate. FRB 121102 a fost recepționat din nou.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult