„Cel mai probabil, civilizaţia cea mai apropiată se află la nu mai puţin de o mie de ani-lumină distanţă de noi, astfel încât ei acum ar vedea Terra cum era în urmă cu o mie de ani, în 1010, cu mult înainte ca noi să inventăm radio-telescoapele. Extratereştrii ar putea începe să transmită semnale radio în direcţia noastră atunci când vor primi mesajele noastre, adică peste circa 900 de ani. Apoi, vor mai trece alţi 1.000 de ani până când vom primi răspunsul”, a precizat expertul SETI.
Paul Davies a atras atenţia că „invazia”, una „pacifistă”, a început deja, iar semnalele ar putea fi: „depozite de deşeuri nucleare, urme de minerale modificate genetic în sistemul solar, „mesaje în sticlă”, sub formă de informaţii digitale cifrate în interiorul ADN-ului organismelor terestre, urme de biotehnologii sau nanomaşini vechi de 100 de milioane de ani, sfere ale lui Dyson”. El a explicat că orice anomalie reperată în Univers ar putea fi semnalul aşteptat de cercetătorii SETI, „ceva lipsă sau ceva în plus”.
„Nu mă extaziază descoperirea unei alte planete locuibile: întâi de toate, locuibilă nu înseamnă locuită şi nimeni nu ştie dacă viaţa în sine evoluează întotdeauna către inteligenţă. Această probabilitate ar putea să fie extrem de redusă”, a subliniat cosmologul şi astrobiologul englez.
„Post-Detection Science and Technology Taskgroup” din cadrul proiectului SETI este un grup format din oameni de ştiinţă, jurnalişti, avocaţi şi filosofi care au fost desemnaţi să spună bun-venit primului extraterestru, când „ziua cea mare” va veni. Grupul este finanţat de co-fondatorul Microsoft, Paul Allen. Susţinător convins al ideii existenţei extratereştilor , el a sponsorizat cu 25 milioane de dolari şi construcţia „Allen Telescope Array” în California, în urmă cu trei ani.