Acasa Stiinta-ITStiinta Spectacolul de pe cer. Aurora boreală, văzută din România (VIDEO)

Spectacolul de pe cer. Aurora boreală, văzută din România (VIDEO)

scris de Ziua Veche
160 Afisari

O furtună geomagnetică severă, cea mai puternică din ultimii 18 ani, a făcut spectacol pe cer vineri noapte. O auroră boreală a fost vizibilă din emisfera nordică a planetei, inclusiv din zonele străine de acest fenomen.

Și de la noi s-a văzut minunea de pe cer.Partea mai putin frumoasă este că furtuna solară ar putea perturba rețelele electrice și sateliții, avertizează experții.

Pentru cei care au avut norocul să fie pe afară ori să arunce un ochi pe geam, cerul a oferit vineri noapte un spectacol rar întâlnit. Iar pasionații de astro-fotografie n-au mai prididit cu pozele. Câțiva tineri din Timișoara au mers pe un câmp, la 35 de kilometri de oraș, unde nu ajunge lumina așezărilor umane.

Aurora boreală a fost produsă de HAARP ? (VIDEO)

Primele culori stranii au putut fi observate în vestul țării pe cer în jurul orei 22, însă apogeul a fost la două noaptea.

De altfel, fenomenul a fost vizibil din emisfera nordică a planetei. O alertă de furtună geomagnetică severă – de nivelul G4, adică al doilea cel mai înalt nivel – a fost emisă la nivel global. Ultima de acest fel a fost acum 18 ani.

Alex Babiuc, pasionat de astrofotografie: Multă lume urmărește dacă o să fie activitate solară sau nu, inclusiv pe partea astronomică sunt persoane care fotografiază soarele dacă este vreo erupție foarte puternică pe soare e posibil să ajungă particule pe pământ, dacă este o furtună foarte puternică, poate să genereze o auroră”.

Partea mai putin plăcută este că furtuna solară de o intensitate rară ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților, au avertizat autoritățile americane. În schimb, Agenția Aviației Civile americane a anunțat că „nu se așteaptă la consecințe semnificative” în ceea ce privește traficul aerian.

La scurt timp după aparția aurorei, rețelele sociale au fost inundate de poze. Fiecare a căutat să surprindă cat mai fidel culorile de pe cer.

Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (Noaa) a emis vineri, pentru prima oară după aproximativ 20 de ani, o avertizare de furtună geomagnetică rară, de nivel 4 – cel mai mare fiind 5 – care poate afecta reţelele electrice şi sateliţii de comunicaţii. Ulterior, a fost reclasificată la nivelul G5. Rezultatul acestui fenomen a fost o mai mare vizibilitate a aurorei boreale în zone din emisfera nordică în care în mod obişnuit nu putea fi observată, inclusiv în România, Marea Britanie, în Franţa şi SUA. ”„Acesta este într-adevăr cadoul vremii spaţiale – aurora”, a declarat Rob Steenburgh, cercetător la centrul meteorologic spaţial al Noaa, conform The Guardian. Numeroase imagini au fost distribuite pe reţelele sociale, însoţite de comentarii precum ”Îţi taie respiraţia”, ”Nebunie absolută! N-am reuşit niciodată să prind aurora boreală, NICIODATĂ! Cu toate acestea, în seara asta am surprins un spectru complet de culori la care am crezut sincer că aş putea doar să visez”, ”E o furtuna solara care a ajuns pe Pamant, extrem de puternica, si care da spectacol”.

Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA (Noaa) a emis vineri o avertizare rară de furtună geomagnetică severă. Acesta a alertat operatorii centralelor electrice şi navelor spaţiale aflate pe orbită să ia măsuri de precauţie. Noaa a avertizat că furtuna ar putea produce lumini boreale până la sud, până în Alabama şi nordul Californiei.

„Cei mai mulţi oameni de aici, pe planeta Pământ, nu vor trebui să facă nimic”, a spus Rob Steenburgh, ucercetător la centrul meteorologic spaţial al Noaa. „Acesta este într-adevăr cadoul vremii spaţiale– aurora”, a adăugat el.

 

„Evenimentul foarte rar” este cauzat de un grup mare de pete solare care a produs câtevaerupţii solare moderate până la puternice,  începând de miercuri dimineaţă”, a indicat Noaa. Asta însemna că luminile puteau fi văzute mai la sud decât de obicei.

Foto Vlad Ilaș

Se anticipa că furtuna va atinge vârful pe măsură ce cel puţin şapte ejecţii de masă coronală converg şi se îndreaptă spre Pământ vineri târziu sau sâmbătă devreme, potrivit unei actualizări. Dar furtuna geomagnetică este „foarte probabil” să persiste în weekend, a transmis agenţia.

Ca urmare a furtunii solare, aurora boreală a luminat cerul nopţii în emisfera nordică, iar reţelele sociale au fost inundate de imagini ale cerului luminat spectaculos.

Aurora boreală a fost observată în Marea Britanie, în Golful Whitley, pe coasta de nord-est; Essex; Cambridgeshire; şi Wokingham în Berkshire. A fost observată şi în Suffolk, Kent, Hampshire şi Liverpool.

NASA a precizat că furtuna nu a reprezentat nicio ameninţare serioasă pentru cei şapte astronauţi de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale Cea mai mare îngrijorare a fost creşterea nivelului de radiaţii, iar echipajul se putea muta într-o parte mai bine protejată a staţiei, dacă este necesar, potrivit Steenburgh.

Radiaţia crescută ar putea ameninţa unii dintre sateliţii ştiinţifici ai NASA. Instrumentele extrem de sensibile ar fi oprite dacă este necesar pentru a evita deteriorarea, a declarat Antti Pulkkinen, directorul diviziei de ştiinţă heliofizică a agenţiei spaţiale. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult