Oamenii de ştiinţă încearcă de multă vreme să dea o explicaţie raţională apariţiei stelei, pornind de la ideea că a fost vorba despre un eveniment astronomic neobişnuit. În centrul noii ipoteze se află planeta Jupiter care, în urmă cu 2000 de ani, a luat parte la o “întâmplare” cerească deosebită.
Mark Thompson, membru al Societăţii Regale de Astronomie din Marea Britanie, crede că istorisirea despre steaua care i-a călăuzit pe magi spre locul naşterii lui Iisus Hristos ar avea la bază un eveniment ceresc rar, observat de astrologii vremii şi întepretat de ei în concordanţă cu concepţiile dominante în cultura respectivă.
Thompson a utilizat consemnări istorice şi simulări pe computer, pentru a deduce poziţia stelelor şi a planetelor în jurul datei la care, prin tradiţie, se consideră că s-ar fi nascut Iisus.
După afirmaţiile lui, între luna septembrie a anului 3 î. Hr. şi luna mai a anului 2 î. Hr., au avut loc trei aşa-numite conjuncţii, ce au implicat planeta Jupiter şi steaua Regulus: cele două corpuri cereşti au trecut la mică distanţă unul de celalalt.
Jupiter a depăşit steaua Regulus, mişcându-se spre est, ca de obicei, însă, ulterior, a părut că îşi schimbă direcţia, mergând spre vest, pentru ca apoi, printr-o nouă schimbare (aparentă) de direcţie, să se îndrepte iar spre est, trecând, pentru a treia oara, pe lângă Regulus.
Cele trei conjuncţii (care au avut loc la 14 septembrie 3 î. Hr., 17 februarie 2 î. Hr. şi 8 mai 2 î. Hr.) s-au datorat unui fenomen numit mişcare retrogradă: schimbarea de direcţie (care este numai aparentă, fiind văzută astfel de către observatorii de pe Pământ, deoarece, în realitate, planeta nu-şi schimbă traiectoria) a planetei Jupiter. Aparenta schimbare de direcţie se explică prin faptul că planetele mai îndepărtate de Soare din sistemul nostru solar se rotesc în jurul Soarelui pe traiectorii mai lungi; ritmul mişcării de revoluţie e mai lent, astfel încât Pământul le depăşeşte, din când în când.
Unii cercetători cred că magii ar fi fost preoţi zoroastrieni, renumiţi pentru priceperea lor în astrologie (care, pe vremea aceea, nu era o ştiinţă distinctă de astronomie). În tradiţia lor, Jupiter (cea mai mare planetă din sistemul nostru solar) era un „rege al planetelor”, iar Regulus (cea mai strălucitoare stea din constelaţia Leului), un „rege printre stele”, astfel încât conjuncţia repetată a acestor doi „regi” ai corpurilor cereşti ar fi putut fi interpretată ca o prevestire a naşterii unui nou şi puternic rege pe Pământ.
Sursa: descopera.ro.
