Acasa Stiinta-ITStiinta Teorie: Dinozaurii au dispărut din cauza modului lor de reproducere

Teorie: Dinozaurii au dispărut din cauza modului lor de reproducere

scris de Stefan Galai
440 Afisari

Dinozaurii au disparut din cauza propriului mod de reproducere, crede o echipă de cercetători elveţiano-britanică.

Foto: slate.com

Marcus Clauss şi Daryl Codron de la Universitatea din Zurich şi colegii lor de la Societatea zoologică din Londra demonstrează, cu ajutorul unui model, cum dinozaurii, animale ovipare, au fost victimele modului lor de reproducere, în timp ce mamiferele, vivipare, au supravieţuit, relatează Agerpres, care citează AFP. Cercetările lor sunt publicate miercuri în revista Biology Letters a Royal Society britanice.

“Întrebarea care-i frământă pe mulţi, inclusiv pe mine, este de ce mamiferele au supravieţuit şi dinozaurii, nu. Cred că avem un răspuns credibil la această întrebare”, a declarat Marcus Clauss, pentru AFP.

Pentru că ouăle sunt în mod necesar limitate ca mărime – cu cât oul este mai mare, cu atât are coaja mai groasă, dar ea trebuie să lase oxigenul să pătrundă -, marii dinozauri trebuie să fi avut pui mici. “Ei aveau la început între două şi 10 kg. Însă, ca să cântărească 30 sau 50 de tone, micii dinozauri aveau de trecut prin multe faze de creştere”, adaugă Clauss.

Înainte să atingă mărimea adulţilor, puii de dinozaur ocupau în ecosistem poziţii comune cu specii mai mici, mâncând aceeaşi hrană. Mamiferele în schimb se nasc destul de mari şi se hrănesc la început cu lapte matern. Potrivit cercetătorilor, speciile de dinozauri de talie mică sau medie erau astfel mult mai slab reprezentaţi decât mamiferele, deoarece nişa lor era ocupată de tinerii dinozauri de talie mare.

“Acest lucru n-a fost o problemă timp de 150 de milioane de ani”, a spus Marcus Clauss. “Dar, de îndată ce s-a petrecut ceva care a dus la dispariţia speciilor de talie mare, dacă n-au existat specii de talie mică, a dispărut întregul grup”, a adăugat cercetătorul.

Au supravieţuit doar dinozaurii mici care au “migrat” spre noi nişe, începând să zboare şi devenind păsări.

11 comentarii

Dorin C. 20-04-2012 - 18:01

Da, da. Orice teorie dezvolta „inteligentii” astia, dar au o grija teribila sa excluda intotdeauna Forta Divina din ecuatie. Uite teoria mea. La inceput au fost create aceste animale uriase si extraordinar de puternice, deopotriva carnivore si ierbivore. Cind s-a decis crearea omului, Forta Divina si-a dat seama ca omului ii este practic imposibil sa supravietuiasca in compania acestor animale monstruoase si feroce (avind doar posibilitati si cunostinte la origini). Parerea mea este ca a hotarit sa le distruga in totalitate si sa creeze altele de dimensiuni mult mai mici. Numai asa se explica extinctia totala a acestor giganti. Daca ar fi fost calamitati naturale intimplatoare, ar fi pierit absolut orice specie de animale si plante, mari si mici, de pe planeta asta. Dar dupa cum stim sintem inconjurati in zilele noastre de mii si mii de specii. Oare credeti ca acum n-ar fi posibil, sa zicem, in zona de jungla sa avem vreo specie de dinozaur? Credeti ca nu ar gasi mincare? In mod interesant Vechiul Testament din Biblie (Torah) nu pomeneste nimic despre dinozauri in episodul Arca lui Noe. Oare ce corabie ar fi trebuit sa construiasca Noe ca sa ia la bord cite un exemplar din fiecare specie de dinozaur, daca ar fi existat la timpul respectiv? Si totusi animalele astea au existat in mod sigur. Le gasim scheletele uriase peste tot pe planeta asta.

digital 20-04-2012 - 18:14

bă dorine,lasă totul baltă și apucă-te de scris tată!

tomi 20-04-2012 - 18:47

Am mai vazut prosti in lume dar tandemul URBOS-DIGITAL depaseste orice imaginatie.Mai cucurigu si curvos ce nu va luati voi rolul lui Itzik si Strul al romanilor i-ati depasi de minune pe cei doi din bancurile despre neamul meu,nici nu v-ar trebui mare efort sa deveniti cele doua mari caractere ale glumelor romanesti.Mai turturele voi chiar nu ati realizat pina acum cita timpenie zace in voi?

tomi 20-04-2012 - 19:08

Se zice ca dinozaurii au disparut intrucit creierul lor era la fel de mare si inteligent ca al tandemului supranatural URBOS-DIGITAL, supercucurigu al acestui forum,fratilor nu va atigeti de ei,sint unicate in lume la nivelul prostiei.
Locul lor este rezervat in muzeul Grigore Antipa in perioada predinozauriana.
Cucurigu digital vezi ca am o mancarime de groaza, n-ai fi tu dispus sa,,,,,,,,,……….??????!!!!123456789

Dorin C. 20-04-2012 - 19:10

Omule, esti satanist?

tomi 20-04-2012 - 19:34

DORINE nu fa greseli gramaticale, el nu este satanist el este SATANA.

urbos 20-04-2012 - 19:16

Dumnezeu fiind cam batut in cap de felul lui, a facut la inceput monstrii. Pe masura ce si-a imbunatatit tehnica modelarii in lut, a inceput sa faca si alte animale, apoi maimuta, apoi evreul, apoi omul.

tomi 20-04-2012 - 19:37

ai uitat sa pomenesti in ordinea evolutionita inaitea animalelor au aparut URBOS si DIGITAL doi frati iesiti din mama lor ,un vierme mic si primitiv.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian 20-04-2012 - 19:24

…da pe hotzi ,cand i-a facut si cine a fost copiat , te pomenesti ca TOT ROMANU VERDE a fost copiat, ca aveti in codul genetic, ciordeala si sparlitu, desigur tu esti doar un turnator cu vechi state ,, sursa Dantesc” Sanducule…

Ghita Bizonu' 21-04-2012 - 11:07

Partea proasta a teoriei este ca .. pasarile existau de ceva vreme!!! Vreo 10-20 milioane de ani

neacsum 22-04-2012 - 23:16

Acuma 30 de milioane de ani, Dinozaurul catre Dinozaura :mmm? Ea zice Tzo !Dupa 5 milioane de ani el iara : mmm? Ea : tzo Dupa alte 5 milioane el : mmm? Ea:tzo! Asa au disparut Dinozaurii.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult