Acasa Top Secret Șeful NSA vrea ȋncheierea scandalului interceptǎrilor telefonice

Șeful NSA vrea ȋncheierea scandalului interceptǎrilor telefonice

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

Şeful Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA), generalul Keith Alexander, a declarat joi că vrea să pună capăt controversei iscate în jurul programelor de interceptare.

Șeful NSA vrea ȋncheierea scandalului interceptǎrilor telefonice

În faţa unor aleşi ai Congresului american, generalul Alexander şi-a exprimat regretul că dezvăluirile din ultimele luni despre programele de interceptare ale puternicei agenţii de informaţii americane şi-au pus amprenta asupra înregistrării unor progrese în probleme importante, precum legislaţia în materie de apărare cibernetică. „Cred că trebuie să facem un pas înapoi şi să stabilim un cadru de dialog cu americanii”, a spus el în faţa Comisiei Forţelor Armate din Senat. „Va fi crucial de adus la cunoştinţă ce se poate şi ce nu se poate face în materie de apărare cibernetică pentru a proteja această ţară. Şi, în prealabil, trebuie rezolvate problemele care afectează în momentul de faţă NSA (din cauza scandalului privind interceptările)”, a declarat Keith Alexander.

El a adăugat că, potrivit unei directive a preşedintelui american Barack Obama, NSA va prezenta un proiect de reformă. Obama a anunţat luna trecută că are intenţia să reducă atribuţiile NSA, printr-o revizuire a colectării datelor telefonice. Totodată, generalul Alexander a apreciat că legislaţia în domeniul apărării cibernetice necesită progrese, cu scopul de a se realiza o mai bună delimitare a atribuţiilor Executivului şi reţelelor private privind combaterea ameninţărilor la adresa infrastructurilor-cheie, precum oleoductele, principalele linii electrice sau reţelele financiare. „Am temeri ca lipsa de legislaţie să nu afecteze capacitatea de a ne apăra ţara în aceste domenii”, a notat patronul NSA. „Ţinând cont de situaţia actuală, trebuie să fim transparenţi în această problemă pentru ca americanii să înţeleagă şi să sprijine demersurile noastre”, a subliniat el, conform mediafax.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult