Acasa Top SecretArmata 33 de miliarde €. Polonia cumpără rachete, elicoptere, blindate, submarine şi drone

33 de miliarde €. Polonia cumpără rachete, elicoptere, blindate, submarine şi drone

scris de M.A.
103 afisari

Polonia vrea să fie pregătită şi îşi cumpără rachete, elicoptere, blindate, submarine şi drone. Varşovia va cheltui, în următorii zece ani, 33,6 miliarde de euro pentru modernizarea armatei sale şi dotarea acesteia cu „forţe de disuasiune”.

33 de miliarde €. Polonia cumpără  rachete, elicoptere, blindate, submarine şi drone

33 de miliarde €. Polonia cumpără rachete, elicoptere, blindate, submarine şi drone

Modernizarea forţelor armate este prioritatea noastră pentru deceniul care urmează. În acest deceniu, vom aloca acestui scop aproape 140 miliarde de zloţi. Vom construi forţe de disuasiune – ne vom procura rachete, elicoptere, vehicule blindate, submarine şi drone„, a declarat miercuri ministrul de externe, Radoslaw Sikorski, în parlamentul de la Varşovia, citat de AFP.

„Vom dispune de propriul nostru sistem de apărare aeriană. Scutul nostru naţional, împreună cu scutul american, va face parte din sistemul NATO. Alianţa Atlantică rămâne, pentru noi, principalul garant exterior de securitate”, a arătat oficialul polonez. El a subliniat, de asemenea, că SUA rămân principalul partener al Poloniei din afara continentului european.

În octombrie 2012, ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak, estimase costurile de modernizare a armatei la circa 24 miliarde de euro pe zece ani. Polonia, stat cu 38 milioane de locuitori, devenit membru al NATO în 1999 şi al Uniunii Europene în 2004, trebuie să îşi modernizeze rapid armata, unele dintre sistemele sale de apărare datând din epoca sovietică. Spre deosebire de multe state europene, Polonia, care şi-a păstrat creşterea economică pe toată perioada crizei mondiale, a menţinut bugetul pentru apărare la nivelul a 1,95% din PIB.

2 comentarii

digital 20-03-2013 - 20:35

Respect,Poland!
De aia pe la ei nu mârâie nimeni!

Tom Cc 20-03-2013 - 20:53

ai nostri guvernanti ce fac ?? stau si o bat in cap !!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult