Amiralul Marin, proptea pentru "doctoritele" Udrea si Gavrila | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata Amiralul Marin, proptea pentru “doctoritele” Udrea si Gavrila

Amiralul Marin, proptea pentru “doctoritele” Udrea si Gavrila

scris de Ziua Veche
58 afisari

Georgeta Gavrila, secretar general al Ministerului Apararii Nationale, s-ar putea sa nu obtina titlul de doctor in stiinte militare  din cauza contestarii tezei de doctorat pe care urmeaza sa o sustina peste cateva zile.

Universitatea Nationala de Aparare (UNAp) “Carol I” se confrunta in aceste zile cu un nou scandal in urma presiunilor venite din partea doctorandului Georgeta Gavrila si a amiralului Gheorghe Marin, indrumatorul de doctorat, care vrea cu orice pret ca secretarul general al MApN sa-si imbogateasca CV-ul cu titlul de “doctor in stiinte militare”.

Daca doamna Georgeta Gavrila, functionar public in MApN cu o leafa de aproape 8000 de ron pe luna, ravneste cu orice pret sa devina doctor in stiinte militare, o alta aspiranta la acest titlu nu se mai grabeste sa-si ia patalamaua de la UNAp, chiar daca a facut tot ce i-a stat in putinta in ultimii 3 ani pentru a obtine mult ravnita diploma.

Este vorba de nimeni alta decat Elena Udrea, o alta persoana care se considera o specialista in stiinte militare. Numai ca, Elena Udrea are alte prioritati si a uitat ca trebuia sa isi depuna teza de doctorat la secretariatul UNAp pentru a fi programata sa-si sutina public lucrarea. In aceste conditii sunt sanse slabe ca Udrea sa mai poata face acest lucru in anul 2010.Numai ca, UNAp este in subordinea sefului SMG, iar amiralul Marin a fost pus in functie de Traian Basescu, protectorul Elenei Udrea. Asa ca, nimic nu este imposibil!

Revenind la Georgeta Gavrila si la teza ei de doctorat va putem spune ca ea a fost inregistrata la secretariatul UNAp cu nr. G-473/04.05.2010. Avand in vedere ca indrumator este amiralul Gheorghe Marin, seful Statului Major General, teza are ca tema „Marea Neagra – spatiu de interes pentru securitatea si apararea Uniunii Europene”.

Nu stim daca in momentul in care doamna Gavrila si-a terminat teza sub atenta indrumare a amiralului Marin s-a gandit vreo clipa ca cineva va avea curajul sa conteste lucrarea, dar iata ca acest lucru s-a intamplat si colonelul(r.)Costinel Petrache, fondatorul Premiilor Nationale ale Revistei „Gandirea militara romaneasca”, a descoperit ca lucrarea de doctorat este foarte slaba, atat din punct de vedere al continutului, dar si din punct de vedere al greselilor gramaticale.

 

Intr-o scrisoare (pe care o puteti citi la finalul acestui articol-n.r.) adresata sefului Statului Major General, Petrache atrage atentia ca, “lucrul cel mai neplacut cu putinta pentru o asemenea lucrare il regasim in faptul ca nicio concluzie nu este consecinta efortului propriu de cercetare stiintifica, toate fiind extrase din literatura lecturata”.

Concluzia colonelului Petrache este devastatoare pentru oficialul MApN: “CONFUZII, NECUNOASTERE, IGNORANTA, DILETANTISM.”.

   Anul trecut, UNAp era zguduita de un alt scandal ca urmare a unui control in urma caruia au existat suspiciuni ca peste 20 de generali si ofiteri si-ar fi obtinut fraudulos titlul de doctor, ca sa devina profesori universitari.

DNA a confirmat ca pe rolul Directiei se afla inregistrat un dosar penal in care se fac verificari cu privire la modul in care au fost acordate titluri didactice universitare, in perioada 2002 -2008, in cadrul Universitatii Nationale de Aparare Carol I.

 

 

 

Domnului amiral prof. univ. dr. Gheorghe MARIN

~ Şeful  Statului Major General ~

 

     Domnule Amiral,

 

 Am avut onoarea  să  lecturez  teza de doctorat cu tema „Marea Neagră – spaţiu de interes pentru securitatea şi apărarea Uniunii Europene”, elaborată  de doamna Georgeta GAVRILĂ, în vederea obţinerii titlului de doctor în ştiinţe militare, lucrarea înregistrată cu nr. G-473/04.05.2010.  Lectura  aplicată acestui demers ştiinţific mi-a fost determinată, deopotrivă, de interesul  pe care îl manifest faţă de problematica  expusă cercetării de doctorand, precum şi de faptul că aceasta a beneficiat de înalta Dumneavoastră autoritate ştiinţifică, valorificată multitudinal şi generos în starea şi condiţia lucrării, în calitatea de conducător ştiinţific. Sincer să fiu, vă mărturisesc, privilegiul de a studia o teză de doctorat, îndrumată de Dumneavoastră, m-a expus unor emoţii copleşitoare, emoţii ce vor rămâne de-a pururi vii în amintirile mele specifice.

      Domnule Amiral, îngăduiţi-mi să vă prezint cu maximă şi imperturbabilă deferenţă, într-o selecţie aleatorie, concluziile atenţiei pe care am acordat-o lucrării,  exprimând certitudinea că, prin modesta  mea pricepere, ridic şi mai mult prestigiul tutelar al dimensiunii Dumneavoastră ştiinţifice, a valorii inegalabile pe care o reprezentaţi în comunitatea ştiinţifică naţională şi internaţională.

      Bunăoară, relativ la „Introducere”, caracteristicile principale ale acesteia denotă faptul că este utilizată excesiv intervenţia imperativă, fapt ce induce  concluzia că autoarea nu este aspirant la titlul de doctor, ci un specialist de largă recunoaştere intelectuală în domeniul cercetat. În ceea ce priveşte conţinutul  „introducerii”, acesta  are, raportat la tema studiată, un caracter aproape  neutru, de maximă generalitate tematică; este lipsit de personalitate, coerenţă  şi rigoare; nu reflectă particularităţile structurale şi conceptuale ale problematicii pe care o … introduce; pare, chiar este, o compilaţie structurată rigid, căreia îi lipsesc articulaţiile ideatice. Mai mult decât atât, conţine impardonabile erori, generate de necunoaşterea sau neînţelegerea fenomenelor geopolitice la care face apel (vezi p.5-6)

 

    În continuare, semnalez unele neîmpliniri care zdruncină seismic realizarea primului capitol, partea cea mai întinsă a tezei, acesteia alocându-i-se aproape 40 la sută din economia „creată” a lucrării, celorlalte patru capitole revenindu-le celelalte 60 de procente, dimpreună. Spre o mai bună reprezentare a acestora, le voi distribui în „observaţii cu caracter general” şi în „erori de informaţie şi interpretare”. Aşadar:

  OBSERVAŢII GENERALE

1.  Nu sunt folosite lucrări fundamentale pentru tratarea subiectului abordat, unul dintre cele mai bune exemple fiind ignorarea cu desăvârşire a uneia dintre lucrările esenţiale pentru semnificaţia, rolul şi importanţa Mării Negre ca spaţiu de confluenţă între Orient şi Occident – Gheorghe Brătianu, Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană (prima ediţie, în limba română, 2 vol., Bucureşti, Editura Meridiane, 1988).

2.  Sunt utilizate surse unice sau nerelevante pentru subiectul abordat. Cele mai semnificative momente în evoluţia istorică a spaţiului definit de Marea Neagră sunt prezentate prin apelul la o singură sursă, lucrarea colectivă  coordonată de M.E. Ionescu, Marea Neagră de la „lacul bizantin” la provocările secolului al XX-lea, sau prin utilizarea unor articole de popularizare, publicate în „Observatorul militar”, cum este cazul unui text semnat de Manuel Stănescu (p.11) din care sunt extrase consecinţele pentru evoluţia Principatelor române ale Congresului de Pace de la Paris, din 1856, în locul unor lucrări consistente, consacrate, relative la acest subiect. Aceeaşi lucrare  este frecvent citată şi pentru a denota conferinţele interbelice privind regimul Mării Negre şi al strâmtorilor, lucrări consacrate acestei problematici, cunoscute mediilor ştiinţifice, nefiind nici măcar amintite.

3.  Nu sunt indicate sursele anexelor (hărţilor) utilizate.

4.   Nu sunt explicaţi termeni şi nu sunt definite unele concepte utilizate – cum este cazul „problemei orientale”, enunţată, dar neexplicată, deşi autoarea ne avertizează că aceasta a avut „complicaţiile ei” (p. 9), în vreme ce, uneori, sunt invocaţi „specialiştii” pentru susţinerea unei afirmaţii (p. 10), dar aceştia nu sunt indicaţi, prin trimitere la aparatul bibliografic, după cum nu sunt menţionate nici lucrările de referinţă în care ei se vor fi pronunţat asupra problemei discutate.

5.  Se recurge, fără discernământ, la absolutizări enunţiative, cum este cazul, spre exemplu, în enunţul: „Securitatea zonei extinse a Mării Negre este condiţionată de securitatea energetică a statelor din regiune, aceasta depinzând de corectitudinea raporturilor interstatale de tip furnizor-beneficiar de resurse energetice” (p.8), afirmaţie absolut incorectă, starea de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre fiind determinată de un pachet relativ coerent de factori între care, în funcţie de perspectiva tematică a clasificării, poate fi cuprins şi cel menţionat.

6.  Interpretările şi argumentele personale lipsesc cu desăvârşire!

 

   ERORI DE INFORMAŢIE ŞI INTERPRETARE

  1. În tot discursul teoretic se foloseşte sintagma „Războiul Crimeei”, în loc de „Războiul Crimeii”, formulă consacrată în istoriografie.
  2.  Congresul de Pace de la Paris (1856), care pune capăt Războiului Crimeii, decide convocarea de  Adunări (divanuri) ad-hoc în ambele Principate, nu a „UNEI”  Adunări (divan) ad-hoc (p. 11), cum pretinde autoarea.
  3. Crearea dualismului austro-ungar are loc în anul 1867, înaintea Războiului franco-prusac din  1870-1871 şi, în consecinţă, statul dualist Austro-Ungaria nu putea fi consecinţa acestui conflict, după cum susţine autoarea (p.12: „Imperiul francez a dispărut, cel austriac s-a transformat în Imperiul Austro-Ungar…”).
  4. Guvernul ţarist nu se afla la St. Petersburg, în 1915, ci la … Petrograd. Explicaţia constă în faptul că, încă din 1914, în contextul declanşării Primului Război Mondial, autorităţile ţariste au dorit să elimine sonoritatea germană a numelui capitalei imperiale, St. Petersburg devenind, astfel, Petrograd (p.17). Această confuzie poate părea nesemnificativă pentru discursul istoric, dar trădează necunoaşterea unui amănunt care afectează corectitudinea formulărilor utilizate şi, mai mult, tinde să monumentalizeze ignoranţa autoarei.
  5. Autoarea consideră că „Acordul sovieto-german” din 23 august 1939 (prin care, în general, se înţelege „Tratatul de neagresiune dintre Germania şi URSS”) ESTE  TOTUNA  CU  „Protocolul adiţional secret”, care, potrivit „Preambulului”, era consecinţa discuţiilor strict confidenţiale dintre părţi, „cu prilejul semnării tratatului”. Autoarea spune: „Acordul sovieto-german din 23 august relevă interesul acut al Moscovei faţă de teritoriul dintre Prut şi Nistru, în paralel cu dezinteresul aparent al Berlinului faţă de această regiune” (p.24). Este evident că autoarea nu a citit niciodată textul documentului invocat, pentru că, altminteri, ar fi ştiut că formularea din „Protocolul adiţional secret” este cu totul alta: „În privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul [nu „acut!”] pentru Basarabia. Partea germană declară totalul dezinteres POLITIC  pentru ACESTE  REGIUNI”.  Precizez că formularea ambiguă a acestui punct al „Protocolului adiţional secret” a fost insistent discutată în istoriografia românească, tocmai pentru că ambiguitatea formulărilor („sud-estul Europei”, „interes pentru Basabia”, din partea sovietică, dar „dezinteres politic” al Germaniei pentru „aceste regiuni”, dar neidentificate!) a condus la neînţelegeri grave între Moscova şi Berlin.  Nimic din toate acestea nu se discută în lucrare, fie şi într-o notă de subsol.
  6. „Declanşarea războiului (se înţelege, Al Doilea Război Mondial) prin agresiunea Germaniei şi URSS împotriva Poloniei, în septembrie 1939” (p.24). Precizez că Al Doilea Război Mondial se declanşează DOAR prin agresiunea Germaniei naziste  împotriva Poloniei, la 1 septembrie 1939, şi prin declaraţiile de război ale Marii Britanii şi Franţei adresate Germaniei, la 3 septembrie 1939. URSS intervine în Polonia abia după 17 septembrie (!).
  7. „Odată cu declanşarea bombardamentelor anglo-americane la 5 aprilie  (1944) asupra regiunilor petrolifere ale României” (p.27) Absolut incorect! Primul bombardament american asupra României (primul raid american în Europa, cel dintâi asupra României şi primul asupra Ploieştiului) a avut loc, fără urmări semnificative, e adevărat, la 12 iunie 1942. Al doilea (tot american, deci nu anglo-american!) a avut loc, în perimetrul petrolifer Ploieşti, cu urmări mai grave, la 1 august 1943 (aşa-numita Operaţiune „Tidal Wave”). În fine, la 4 aprilie 1944, aviaţia americană (deci, nu anglo-americană!) atacă Bucureştii şi, la 5 aprilie 1944, Ploieştiul. Abia în mai 1944 sunt executate atacuri pe timp de zi şi de noapte, împreună cu aviaţia britanică, până în august 1944.
  8. „În contextul evoluţiilor geopolitice din zona Mării Negre, trebuie menţionată diferenţa semnificativă dintre atitudinea României şi cea a Bulgariei, referitoare la colaborarea cu URSS. Dacă Bulgaria a manifestat o atitudine de deschidere totală, în schimb România a preferat una de necolaborare, atât în  plan economic, cât şi militar, manifestă după invazia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia, în 1968.” (p.33) . Concluzia doamnei doctorand este profund eronată!  România a rămas în Tratatul de la Varşovia (Albania, de pildă, s-a retras cu totul!)  şi a avut cu URSS o „colaborare” militară parţială şi nuanţată, ca şi cea de natură economică, de altfel, mai cu seamă că România a rămas parte integrantă a CAER. Ideea „necolaborării economice şi militare” cu URSS, după 1968, este complet nefondată şi, în egală măsură, falsă. Şi, de asemenea, este impardonabilă şi foarte gravă pentru o lucrare cu declarate pretenţii ştiinţifice.

 

 

Relativ la celelalte patru capitole, distribuim observaţiile pe următoarele paliere de atenţie:

CONFUZII, NECUNOAŞTERE, IGNORANŢĂ, DILETANTISM…

  1. „…zona extinsă a Mării Negre reprezintă principala legătură cu câteva regiuni cu o importantă semnificaţie pe plan politic, economic şi de securitate: Europa de Sud-Est, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu” (p.7)  În context, aproximarea este implicată în definirea exactităţii: câteva care sunt …trei!   
  2. „Primul Război Mondial a determinat destrămarea unora din marile imperii care au dominat această regiune după anul 1856 şi apariţia statelor naţionale” (p.7). Partea a doua a enunţului este falsă. Corect: „a unor state naţionale”.
  3. „După anul 1945, Marea Neagră a ajuns să despartă cele două blocuri militare postbelice, NATO şi Tratatul de la Varşovia” (p.7). NATO şi Tratatul de la Varşovia au fost, NATO continuă să fie, organizaţii politico-militare.      Sintagma „blocuri militare” aparţine limbajului cotidian minimal. Perspectiva unei teze de doctorat impune rigoarea exactităţii chiar şi în asemenea împrejurări.  Apoi,  despărţirea celor două blocuri militare nu poate fi discutată după 1945, pentru că NATO se creează în 1949, iar aderarea Turciei şi Greciei la NATO (ceea ce îndreptăţeşte rolul separator al Mării Negre!) se petrece abia în 1952, iar Tratatul de la Varşovia se creează în 1955. Evident, confuzia, în fapt neştiinţa,  devine, şi prin acest exemplu,  un  adevărat pericul social”!
  4.  „Pentru redefinirea rolului României în sistemul de securitate a Uniunii Europene din zona extinsă a Mării Negre, în vederea promovării unui model privind o nouă strategie europeană de securitate regională a autorităţilor de la Bruxelles, trebuie realizată o analiză prealabilă a principalilor factori care pot afecta securitatea statului român, a prevederilor strategiei de securitate naţională în acest domeniu, precum şi a particularităţilor care marchează relaţiile bilaterale ale ţării noastre cu statele din zonă” (p. 8). Fraza conţine ambiguităţi incurabile, ceea ce ne obligă la  precizări, precum: redefinirea presupune existenţa prealabilă a unei definiri, ceea ce nu este cazul în acest context; nu există, conceptual şi filozofic, un „sistem de securitate a Uniunii Europene din zona extinsă a Mării Negre” (exprimarea poate fi utilizată în faţa blocului sau într-o staţie de tramvai şi nicidecum într-o teză de doctorat).
  5. „Implicarea NATO în asigurarea securităţii în zona extinsă a Mării Negre, bazată pe conceptul de democraţie şi bună guvernare…” (p. 8) Sunt DOUĂ concepte, nu unul!
  6. Entitatea  1.2.1. anunţă „Rolul României în zona Mării Negre” (p. 33), dar conţinutul pune în evidenţă „interesele României la Marea Neagră” (p. 34). Diferenţa semantică dintre rol şi interes este în afara oricărui dubiu, iar autoarea trebuie să ia în seamă acest fapt! Dacă a recurs la vreun transplant de condiţie semantică între cele două substantive, trebuie să-şi asume „opera” şi să menţioneze acest lucru măcar într-o notă de subsol.
    1.  La  1.2.2.  (p. 36), formularea  Bulgaria, factor de stabilitate la Marea Neagră”, ar putea duce pe cititor, implicit, în lipsa unor detalieri şi argumente explicative, la concluzia că România ar avea un rol destabilizator.
    2. „Pentru Hitler era clar că interesele Germaniei şi ale Rusiei deveniseră ireconciliabile, fapt pentru care a aprobat Planul Barbarossa de atacare a lui Stalin. (p.25) Construcţia se pretează pentru textele brigăzilor artistice sau al grupurilor satirice, nu pentru o teză de doctorat. Aşadar, „…de atacare a URSS”.
    3. Relativ la obiectul central al temei, se foloseşte, fără o logică anume şi fără a se recurge la limpezirile  conceptuale necesare, când noţiunea de „zonă”, când de „spaţiu”, când de „regiune”.  Este adevărat, într-o piaţă agroalimentară utilizarea nestatornică a unui concept nu generează stridenţe, trece absolut neobservată, dar într-un demers ştiinţific lucrurile stau cu totul altfel, mai cu seamă că, semantic, distincţia dintre cele trei substantive este semnificativă. Aşadar, trebuie asumată o construcţie anume (în literatura geopolitică este frecvent utilizată formularea „Zona Extinsă a Mării Negre”), supusă proiecţiei şi definirii conceptuale şi utilizată în consens cu înţelesul asumat.
    4. Există, pe parcursul subcapitolului 2.1. (p. 75-81), o ruptură   tematică între problematica invocată prin titlu şi părţile subsecvente acesteia. Bunăoară, subcapitolul este „Implicaţiile extinderii NATO asupra securităţii în zona extinsă a Mării Negre”, iar părţile sale constitutive sunt: „Motivaţiile realizării procesului de extindere a NATO în zona Mării Negre”; „Etapele procesului de extindere a NATO spre Marea Neagră”; „Atitudinea Rusiei faţă de procesul de extindere a NATO în zona Mării Negre”.
    5. La  2.1.1. (p. 76) sunt specificate Motivaţiile realizării procesului de extindere a NATO în zona Mării Negre”, dar în desfăşurarea teoretică a acestuia nu regăsim nicio motivaţie! Pentru  eradicarea lejeră a confuziei, a se consulta DEX-ul, oricare din ediţiile sale fundamentale, predecembristă sau postdecembristă.
    6. Subcapitolul 2.1.2. este consacrat „Etapelor procesului de extindere a NATO spre Marea Neagră” (p.77), dar stupoarea se înalţă triumfător în aşteptarea certitudinii: conţinutul… nu conţine nicio etapă! Iarăşi, trebuie consultat bătrânul, dar mereu tânărul şi neiertătorul nostru DEX (în ediţia din 1975, la p. 307).
    7. „ Extinderea Uniunii Europene la 27 de ţări, prefigurată încă din anii ’90….” (p. 92). Exprimarea conţine două erori impardonabile: una de (ne)cunoaştere suprastradală a limbii materne – nu avem de-a face cu „extinderea Uniunii Europene la 27 de ţări”, ci cu extinderea Uniunii Europene prin aderarea a 27 de ţări; a doua, de necunoaştere a faptului că extinderea Uniunii nu a fost „prefigurată încă din anii ’90….”,  tratatul de înfiinţare, precum şi cele ulterioare de reconsiderare instituţională şi istorică a Uniunii, declarând organizaţia deschisă şi altor posibili membri.
    8. „Strategia de Securitate a UE, precum şi Politica Europeană de Securitate şi Apărare (PESA) au ca obiectiv să permită Uniunii dezvoltarea capacităţilor sale civile şi militare de gestionare a crizelor şi prevenire a conflictelor la nivel internaţional” (p.96). Această frază concentrează  multe erori pe metru pătrat, descalificante fiind:

–         lejeritatea reducerii la un singur obiectiv a Strategiei de Securitate a UE şi PESA! Este evident că autoarea nu a lecturat nici măcar superficial documentul invocat. În raport cu afirmaţia făcută, lectura documentului ar fi, în cazul de faţă,  deprimantă.

–         prin Tratatul de la Lisabona, Politica Europeană de Securitate şi Apărare/PESA (European Security and Defence Policy) a devenit, prin redenumire,  Politica de Securitate şi Apărare Comună / PSAC (Common Security and Defence Policy). Fără comentarii!!!

  1.  „Astfel, potrivit Cartei ONU, contribuţia Uniunii la menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale ar spori considerabil, pe măsura forţei sale economice şi demografice” (p. 96). Afirmaţie stupefiantă! Carta ONU nu conţine o asemenea prevedere!
  2.    La 2.3.3. (p. 96) sunt notificate prin titlu „Modelele  de securitate pentru regiunea Mării Negre, decurgând din Strategia de Securitate a Uniunii Europene”. Lectura celor aproximativ trei pagini afectate nu evidenţiază niciun model! Precizăm, model ca sistem teoretic/conceptual care prefigurează o anumită deziderabilitate geopolitică şi/sau geostrategică.
  3.  În 5.1.1. (p. 151) se doreşte a se face vorbire despre „Elementele componente ale modelului privind o nouă strategie europeană de securitate în zona extinsă a Mării Negre”. Din start, se comite o imprecizie fundamentală: nu poate fi vorba de  „o nouă strategie europeană de securitate în zona extinsă a Mării Negre”, atât timp cât nu există, la nivelul unui document care să întrunească de sine stătător această calitate, o strategie. Există o singură Strategie Europeană de Securitate (2003),  consolidată  prin Raportul de implementare a acesteia, în 2008! Mai grav, însă, este faptul că autoarea nu face nicio referire la Parteneriatul Estic, instituţie a UE lansată în luna mai 2009!

18.  Sunt pasaje întregi copiate din lucrări de specialitate  (spre exemplu p. 151). Într-adevăr, textele menţionate sunt urmate de indicarea sursei şi a autorului, dar, atunci când se citează, regula impune folosirea riguroasă a ghilimelelor, ceea ce, în exemplul menţionat, autoarea nu face! Şi, nu citezi …pagini întregi!

  1. 19.    Autoarea nu stăpâneşte conceptele definitorii care coagulează problematica  temei cercetate. Exemple: securitate europeană, Zonă Extinsă a Mării Negre, organizaţie/organizaţii politico-militare, democraţie, bună guvernare…

 

              INFRACŢIUNI „INOCENTE”  LA ADRESA LIMBII ROMÂNE

             –     SELECŢIUNI

–         „Strategia şi rapoartele de ţară care stabileşte …” (p.106)

Corect: stabilesc!

–         „…analiza … trebuie să aibă în vedere…” (p.125). O analiză nu poate avea ceva anume în vedere; prin aceasta, autorul poate avea ceva în vedere, ceea ce este cu totul altceva.

–         „În concepţia acestei legi…” (p.125). Legea este o normă cu caracter obligatoriu, elaborată de puterea legislativă şi aplicată de cea judecatorească. Legea  nu poate avea în sine o concepţie, concepţia fiind proprie  oamenilor care au, intelectual, această capacitate.

–         „… ori, după caz, apelor maritime…” (p.125). Corect: apele !

–         „…are un impact… asupra, cât şi …” Corect: atât asupra, cât şi…, deoarece corelativa adverbială se foloseşte dimpreună(!).

–         „Pe de altă parte, flota germană de război, Kriegsmarina, era angajată în bătălia Angliei, iar introducerea unor componente ale ei în Marea Neagră era extrem de dificilă datorită regimului restrictiv al Strâmtorilor”. (p. 25) Corectdin cauza(!); ei este genitivul unui pronume personal, ceea ce nu este cazul aici, corect fiind acesteia;

–         „…modul de desfăşurare a cooperării militare între acestea şi cu autorităţile de la Bruxelles…” (p.181) Corect: „între acestea şi  autorităţile…”

–         „…României în calitate de stat riveran la Marea Neagră, dar şi de membru al NATO şi al UE…” (p.180) Corect: membră! (este genul feminin!)

 

În ceea ce priveşte concluziile, parţiale şi generale, apreciez că acestea:

–         sunt o narare,  închegată cu mare dificultate, a unor idei desprinse din literatura de profil şi nu consecinţa efortului de cercetare ştiinţifică, întreprins pentru elaborarea lucrării;

–         fapt neîngăduit în corpul unui pachet concluzional subsumat unei astfel de lucrări, alternează cu imperative impersonale, aducând a ordine şi dispoziţii;

–         sunt lipsite cu desăvârşire de substanţă, concreteţe, limpezime, spirit deductiv, forţă rezumativă şi de capacitatea de a face recurs la… viitor.

De asemenea, se recurge neinspirat pe personificarea concluziilor, întrunite în seturi, acestora atribuindu-li-se, prin verbe personale, capacitatea de: „a avea”, „a viza”,  „a se referi”, „a evidenţia”, „a prezenta” (p. 177-180).

Dar, lucrul cel mai neplăcut cu putinţă pentru o asemenea lucrare îl regăsim în faptul că nicio concluzie nu este consecinţa efortului propriu de cercetare ştiinţifică, toate fiind extrase din literatura lecturată sau reluând judecăţi facile din cuprinsul textelor concluzionate.

 

     Domnule Amiral,

     Faţă de cele prezentate, spre a spori interesul public faţă de acest produs al  cercetării ştiinţifice, realizat sub excepţionala Dumneavoastră autoritate  epistemologică, vă rog respectuos să îmi îngăduiţi să supun aceste consideraţii atenţiei celor prezenţi în şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat. În felul acesta, Domnule Amiral, veţi aduce o inestimabilă contribuţie teoretică şi practică – nu greşesc dacă afirm chiar revoluţionară – la reconsiderarea metodologică a susţinerii tezelor de doctorat. Sau, în cazul în care apreciaţi că este benefică amânarea susţinerii, în vederea reabilitării teoretice şi conceptuale a lucrării, luând în seamă aprecierea consistentă pe care mi-aţi acordat-o  în vremea în care am avut onoarea să trudesc sub înţeleapta, prodigioasa şi calda Dumneavoastră conducere, mă ofer, absolut necondiţionat, să mă implic total în realizarea acestui demers reabilitator.  Dacă îmi veţi îngădui această onoare, vă asigur, Domnule Amiral, că  forma finală a lucrării se va situa la nivelul înaltelor şi inegalabilelor Dumneavoastră exigenţe de conducător ştiinţific al tezei de doctorat.

 

   Cu aleasă consideraţie,

Colonel (r.)

              Costinel Petrache      ~    Fondatorul Premiilor Naţionale

                                                ale Revistei „Gândirea militară românească”

       

     Bucureşti, 14 iunie 2010

 

Articol aparut in numarul 10 al saptamanalului ziuaveche.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult