"Armata - O şcoală altfel" | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata ”Armata – O şcoală altfel”

”Armata – O şcoală altfel”

scris de D.S.S.
6 afisari

Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, desfăşoară proiectul „Armata – O şcoală altfel”, în perioada 18-22 aprilie.

Armata - O şcoală altfelUnităţi militare din toate categoriile de forţe ale armatei şi instituţii militare de învăţământ şi cultură din întreaga ţară vor participa la acest program şi vor prezenta elevilor tehnica militară, activităţi practice specifice, expoziţii, precum şi oferta educaţională pentru instituţiile de învăţământ militar.
Elevii şcolilor gimnaziale şi liceenii vor lua parte la o zi de pregătire obişnuită a militarilor, vor desfăşura activităţi practice – descoperirea de obiecte metalice cu ajutorul detectoarelor, instrucţie de front, jocuri interactive, şi vor afla detalii despre tehnica şi armamentul folosite de militari.

Personalul Bazei 90 Transport Aerian va prezenta elevilor din Bucureşti şi Otopeni informaţii despre aeronavele IAR-330 PUMA, AN-30, C-130 HERCULES şi C-27J SPARTAN, simulatorul C-27J SPARTAN, precum şi aspecte din viaţa piloţilor într-o unitate militară a Forţelor Aeriene.

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor va organiza evenimentul „Un erou, o floare” în cadrul căruia elevi de la şcolile din judeţele Olt, Argeş, Sibiu şi Braşov, vor îngriji monumentele eroilor, parcelele de onoare româneşti şi străine din aceste localităţi şi vor depune flori. Ediţia din acest an (cea de-a patra) este dedicată împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.

Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand” îşi va deschide expoziţiile pentru elevi, în toată perioada, pentru a răspunde optim solicitărilor unităţilor de învăţământ.

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” va organiza un seminar cu tema “Medicina militară de Urgenţă”, iar medicii îi vor învăţa pe elevi modalităţi practice privind manevrele medicale în acordarea primului ajutor.

Elevii care vor participa la acest proiect desfăşurat de unităţile şi instituţiile militare vor avea oportunitatea explorării diverselor aspecte din viaţa militarilor şi vor afla informaţii utile pentru o carieră în forţele armate române.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult