Bătălia pentru Berlin, denumită ‘Operațiunea ofensivă strategică Berlin’ de către Uniunea Sovietică, a fost una dintre ultimele și cele mai importante și grele bătălii din Europa, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 16 aprilie 1945, forțele sovietice au atacat din nord, est și sud, ocupând, în zilele următoare, întregul oraș. Forțele disponibile pentru apărarea orașului au inclus aproximativ 45.000 de soldați din mai multe divizii ale armatei germane și Waffen-SS. Aceste divizii au fost completate de forțele de poliție, tineri ai Hitler Youth, veterani din Primul Război Mondial și unități auxiliare ale femeilor.
Berlin 1945
Blick über den Pariser Platz auf das Brandenburger Tor Anfang Juni 1945
Cunoscându-și destinul inevitabil, Hitler s-a sinucis pe 30 aprilie într-un buncăr subteran din Berlin. Garnizoana orașului s-a predat pe 2 mai, dar luptele au continuat în nord-vest, vest și sud-vestul orașului până la sfârșitul războiului din Europa, cu capitularea oficială germană în fața Aliaților Occidentali pe 8 mai și în fața Uniunii Sovietice, într-o ceremonie separată, pe 9 mai 1945, notează https://www.americanheritagemuseum.org/.
La 22 iunie 1944, la două săptămâni după debarcarea Aliaților în Normandia, armata sovietică a demarat campania împotriva forțelor germane, indică https://www.liberationroute.com/. La 16 octombrie, trupele sovietice au trecut granița germană. Liderul sovietic Iosif Stalin se grăbea să ajungă la Berlin, înaintea americanilor, dorind mai presus de orice să demonstreze puterea militară sovietică și să obțină o poziție favorabilă de negociere postbelică. Cu toate acestea, președintele SUA Franklin Roosevelt nu era interesat să cucerească Berlinul. El avea nevoie de Uniunea Sovietică drept aliat în războiul împotriva Japoniei și mai ales ca partener în crearea unei ordini mondiale stabile postbelice.
La sfârșitul lui decembrie 1944, liderul de la Berlin a hotărât că e momentul să atace, încă odată, în Ardeni, amenințând de această dată portul Anvers, prin care se aprovizionau Aliații. Ofensiva germană i-a surprins pe americani, aceștia oprindu-se din înaintare până în ianuarie. În următoarele săptămâni, englezii și americanii au executat planul prevăzut, conceput de generalul american Dwight D. Eisenhower, și anume acela de a ocupa tot malul Rinului. Pe de altă parte, Hitler a ordonat trupelor sale să rămână pe poziții. Principalul atac aliat a fost lansat prin centrul Germaniei, fiind declanșată încercuirea Ruhrului. În timp ce Budapesta era eliberată de trupele sovietice și române, iar germanii se aflau încă în câteva zone de pe coasta Mării Baltice, Armata Roșie, care înainta pe direcția Berlin, sosise la sfârșitul lunii ianuarie 1945, pe Oderul mijlociu, de la Breslau la Kustrin. Aici, a fost oprită și obligată să elibereze gurile Vistulei, în timp ce alte unități progresau, mai lent, în Slovacia, mai rapid, spre Viena, notează lucrarea ‘Al Doilea Război Mondial’ (Henri Michel, Editura Corint, București, 2006).
Ofensiva asupra capitalei Germaniei a început la 16 aprilie 1945. Au participat Fronturile 1 și 2 bieloruse și 1 ucrainean, cu un total de 2.500.000 de oameni, 42.000 de tunuri și aruncătoare, 6.200 de tancuri și autotunuri și peste 9.000 de avioane. Masate în apărare pe aliniamentul Oder-Neisse, trupele germane ale Grupului de armate ‘Vistula’ și o parte a Grupului de armate ‘Centru’ concentrau în zona Berlinului forțe care depășeau 1.000.000 de oameni, peste 10.000 de tunuri și aruncătoare, 1.500 de tancuri și autotunuri și peste 3.300 de avioane, notează lucrarea ‘Repere de cronologie internațională 1944-1945’ (Editura Științifică și Enciclopedică, 1982).
Grupul de armate ‘Vistula’ oprea înaintarea spre Berlin. Mai la sud, Armata 4 tancuri, din grupul de armate ‘Centru’, bara direcția spre Dresda. Pe direcția Kustrin-Berlin, comandamentul german a dispus o puternică grupare operativă, realizând o mare densitate de forțe. Berlinul a fost organizat pentru o rezistență de lungă durată. Fiecare stradă era baricadată și minată. Orașul era transformat într-o adevărată fortăreață. Frontul 1 bielorus a acționat, la 20 aprilie 1945, cu o parte din forțe pe la nord-vest de Berlin și cu o altă parte spre sud-vest pentru zdrobirea inamicului din zona Frankfurt-Guben. La 24 aprilie, armatele celor două fronturi au făcut joncțiunea la Bonsdorf, încercuind peste 13 divizii germane cu un efectiv de peste 200.000 de oameni și o însemnată cantitate de material tehnic. În ziua următoare, Armata 4 tancuri din Frontul 1 ucrainean a făcut joncțiunea în zona Ketzin cu Armata 2 tancuri din Frontul 1 bielorus, încheind astfel încercuirea Berlinului. În aceeași zi, trupe din Armata 5 gardă (Frontul 1 ucrainean) au ieșit din zona Torgau pe Elba, unde s-au întâlnit cu trupe din Armata 1 americană, potrivit lucrării ‘Marea conflagrație a secolului XX’ (Editura Politică, București, 1971).
La 30 aprilie 1945, trupele sovietice au cucerit Reichstagul, clădirea Parlamentului german. Amenințat să fie prins de trupele sovietice, Adolf Hitler s-a sinucis, în buncărul său din Berlin.
Gruparea militară germană din Berlin a capitulat necondiționat, la 2 mai. Garnizoana de apărare a capitalei a încetat rezistența și a început să se predea trupelor sovietice.
La mai puțin de patru ani de la atacul său asupra Uniunii Sovietice, Reichul autoproclamat al lui Hitler a încetat să mai existe. Costul uman al bătăliei pentru Berlin a fost enorm. Aproape un sfert de milion de oameni au murit în ultimele trei săptămâni ale celui de-al Doilea Război Mondial.
La 7 mai 1945, la ora 02:41, la sediul Cartierului General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate aflat în orașul Reims, Franța, era semnat un prim act de capitulare necondiționată a Germaniei. El a fost semnat, din partea Germaniei, de feldmareșalul Alfred Jodl, amiralul Friedeburg și generalul-maior Wilhelm Oxenius, iar din partea aliaților de generalul locotenent britanic Sir Frederick Morgan, generalul francez Sevez, amiralul H.M Burrugh, comandantul foreței navale expediționare aliate, generalul-locotenent Smith, șeful statului major al armatelor aliate, generalul Karl Spaatz, comandantul forțelor aeriene strategice ale SUA, generalul-locotenent Ivan Cermișev și generalul-locotenent Ivan Susloparov din partea URSS, potrivit volumului ‘Repere de cronologie internațională 1944-1945’ (Editura Științifică și Enciclopedică, 1982). Înaltul comandament al armatei germane se obliga să dea ordin imediat de încetare a oricăror lupte, potrivit lucrării ‘Al Doilea Război Mondial’ (Henri Michel, Editura Corint, 2006).
A doua zi, 8 mai, la ora 15:00, președintele american Harry S. Truman, premierul britanic Winston Churchill și generalul francez Charles De Gaulle au anunțat oficial victoria. Locuitorii orașelor din Marea Britanie, Franța și SUA (președintele Truman amintea că victoria nu este totală, americanii continuând războiul împotriva japonezilor) au ieșit în număr mare pe străzi sărbătorind această victorie, care a pus capăt unui război devastator ce a cuprins întreaga lume și a făcut milioane de victime, dintre care jumătate au fost civili, potrivit https://www.history.com/.
Actul l-a nemulțumit pe liderul sovietic Iosif V. Stalin care dorise o capitulare în capitala Germaniei învinse și ocupate de Armata Roșie. De aceea, la 9 mai 1945 la ora 00:16, la Berlin, un oraș în ruine, feldmareșalul Keitel, șeful Statului Major al Wehrmachtului, semna capitularea germană (a doua capitulare) la sediul Statului Major al armatei sovietice.
