Acasa Top SecretArmata Avionul F-35, 363 de defecţiuni descoperite

Avionul F-35, 363 de defecţiuni descoperite

scris de L.M.
7 afisari

Avionul F-35, 363 de defecţiuni descoperite. În pofida îmbunătăţirilor aduse, proiectul de realizare a avionului multirol de asalt de generaţia a cincea F-35 JSF (Joint Strike Fighter) continuă să se confrunte cu o serie de probleme privind managementul calităţii.

F-35

Avionul F-35, 363 de defecţiuni descoperite

Potrivit unui nou raport al inspectorilor Pentagonului, experţii au constatat 363 de defecţiuni în cadrul acestui proiect, dintre care 147 au fost identificate drept majore, după cum relatează site-ul Naval Matters, potrivit Romaniatv.net.

După cum menţionează inspectorul general al Pentagonului, într-un raport dat publicităţii la începutul acestei săptămâni, ‘deficienţele detectate ar putea avea un efect negativ asupra calităţii zborului acestui aparat şi a fiabilităţii sale şi, de asemenea, ar putea să conducă la o creştere substanţială a costurilor programului’, informează agenţia rusă de presă Itar-Tass, preluată de Agerpres.

Concernul Lockheed Martin şi cinci subcontractanţi ai săi, dezvoltatorii noului avion de luptă, se mai arată în raport, nu au acordat atenţia cuvenită asupra activităţii de control al calităţii, ceea ce antrenează creşterea costurilor şi pune la îndoiala îndeplinirea tuturor cerinţelor de siguranţă prevăzute în dezvoltarea operaţională a acestui avion multirol.

Supersonicul F-35 (Lightning II), creat prin utilizarea tehnologiei stealth, ar urma să înlocuiască AV-8B Harrier, A-10, F-16, F/A-18 Hornet şi avioanele britanice GR.7 Harrier şi Sea Harrier.

În viitor, unele versiuni modificate ale F-35 ar putea transporta arme nucleare. Pentagonul contează pe 3.000 de astfel de avioane multirol, dintre care o parte ar urma să fie destinate partenerilor săi străini implicaţi în respectivul proiect, care a devenit unul dintre cele mai scumpe derulate de Ministerul Apărării al SUA.

Conform celor mai recente date ale Pentagonului, pentru acest program, a cărui derulare a început în 2001, s-au cheltuit deja 395,7 miliarde de dolari, iar intrarea F-35 în serviciu a fost amânată pentru 2016, din cauza mai multor disfuncţionalităţi.

2 comentarii

CONGO 03-10-2013 - 00:28

avioanele sunt perimate
ne trebuie drone pentru imediat
iar daca isonezii ofera transport pe alte planete locuibile, ocazia nu trebuie pirduta, Pamantul este deja o catastrofa din cauza ca e locuit.

pathfinder 03-10-2013 - 11:23

Cum, nici un FSB-ist pe aici?!?
Nu ne explica nimeni cat de prost e avionul asta?!?

No fight here?
No good or bad guys?

Mai mai mai…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult