Acasa Top SecretArmata Avionul F-35 va intra in dotarea Fortelor Aeriene Israeliene

Avionul F-35 va intra in dotarea Fortelor Aeriene Israeliene

scris de Ziua Veche
0 afisari

F-35Ca urmare a deciziei Guvernului Israelului de a selecta avionul de luptă F-35 Lightning II produs de Lockheed Martin [NYSE: LMT] pentru dotarea flotei Forţelor Aeriene cu tehnologie de ultimă generaţie, generalul în rezervă Udi Shani, director-general în cadrul Ministerului israelian al Apărării, a semnat la New York scrisoarea de ofertă pentru achiziţionarea avionului F-35.

 Valoarea contractului este de 2,75 de miliarde de dolari si prevede achiziţionarea a 20 de avioane de vânătoare de tip F-35.
Israelul va primi avioanele începând cu 2015, până în 2017. Acordul a fost încheiat după mai mulţi ani de negocieri privind preţul avioanelor, participarea industrială israeliană la producerea avioanelor de tip F-35 şi integrarea acestora în flota aeriană a Israelului.

Preţul este de aproximativ 96 de milioane de dolari pentru un avion. În plus, acordul prevede şi asigurarea de simulatoare, piese de schimb şi întreţinerea aparatelor de zbor.

Israelul este prima ţară care va primi avionul F-35 în cadrul programului de vânzări internaţionale de tehnică militară (Foreign Military Sales), iniţiat de Guvernul Statelor Unite. “Suntem foarte încântaţi de decizia Guvernului israelian de a răspunde afirmativ scrisorii de ofertă pe care Guvernul SUA a trimis-o pentru F-35”, a spus Tom Burbage, Vicepreşedinte Executiv Lockheed Martin şi Director General pentru Integrarea Programului F-35. “Aceasta este o nouă etapă în relaţia îndelungată pe care compania Lockheed Martin o are cu Israelul. Avionul Lightning II va contribui la dezvoltarea securităţii naţionale a Israelului, atât din punct de vedere militar, cât şi industrial.”

 

F-35 Lightning II este un avion de generaţia a cincea, care combină nedetectabilitatea radar avansată cu viteza şi agilitatea unui avion de luptă, informaţia complet integrată provenită de la senzori cu operaţiunile în reţea, mentenanţa avansată şi costurile scăzute de operare şi suport.

Lockheed Martin dezvoltă programul F-35 împreună cu principalii săi parteneri industriali, Northrop Grumman şi BAE Systems. În acest moment se dezvoltă două modele diferite, interşanjabile, de motoare: Pratt & Whitney F135 şi GE Rolls-Royce Fighter Engine Team F136.

Cu sediul în Bethesda, Maryland, Lockheed Martin este o companie globală din domeniul securităţii, care are aproximativ 136.000 de angajaţi în toată lumea şi are ca principal obiectiv cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, producţia, integrarea şi mentenanţa sistemelor avansate de tehnologie, produse şi servicii. În 2009, corporaţia a înregistrat vânzări în valoare de 44,5 miliarde de dolari din operaţiunile sale curente.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult