Acasa Top SecretArmata Băsescu ridică în aer Armata

Băsescu ridică în aer Armata

scris de Ziua Veche
4 afisari

Aproximativ 18.000 de funcţii din Ministerul Apărării Naţionale au fost mărite deja cu o treaptă, pentru a nu fi micşorate soldele, ca urmare a modificării sistemului de contribuţii la  la sistemul de asigurări sociale. În prezent, personalul din domeniul Apărării Naţionale achită o contribuţie de 5% la bugetul de stat. Militarii vor contribui la sistemul unitar de pensii publice, la fel ca şi celelalte categorii de persoane, cu 10,5% contribuţie individuală din venitul câştigat .

În aceste condiţii, Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, a emis un ordin prin care toate funcţiile de ofiţer din Armată au fost modificate, în sensul că au fost mărite cu o gradaţie.


Mişcarea lui Oprea îi avantajează pe ofiţeri, dar este aşteptată o decizie similară şi pentru subofiţeri şi soldaţi. Curios este faptul că ministrul Apărării a semnat respectivul Ordin fără să se consulte cu amiralul Gheorghe Marin, şeful Statului Major General, care se afla într-o vizită oficială în Ucraina (n.red. – 22 septembrie 2010).

Un alt efect cu implicaţii majore al Ordinului – privind ridicarea cu o treaptă a funcţiilor de ofiţer din MApN  – este modificarea la vârf a organigramei Armatei (n.red. – în sensul că vom avea din nou foarte multe funcţii de general cu patru stele. Dacă, până în prezent, exista doar o singură funcţie de general cu patru stele – şeful Statului Major General -, de acum înainte, în statele de organizare, vor apărea aproximativ 10 funcţii de general cu patru stele).

Nu ştim dacă ordinul semnat de Gabriel Oprea a avut şi girul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, deoarece un general poate fi avansat la gradul de general cu patru stele doar prin decret semnat de şeful statului şi cu avizul CSAT.

Mai mult, în organigrama Statului Major General s-a mai produs o modificare substanţială, înfiinţându-se o nouă funcţie de locţiitor al şefului SMG.

Generalul de flotilă aeriană Ştefan Dănilă a devenit al patrulea locţiitor al şefului SMG în urmă cu câteva zile. În momentul de faţă, amiralul Marin are câte un locţiitor pentru fiecare categorie de forţe armate, coordonaţi de generalul locotenent Ştefan Oprea. Ceilalţi locţiitori sunt: contraamiralul Niculae Vâlsan, generalul-maior Valeriu Nicuţ şi generalul de flotilă aeriană Ştefan Dănilă.

Mişcarea de la vârful SMG  are legătură şi cu nominalizarea viitorului şef al Statului Major General, având în vedere faptul că mandatul amiralului Marin se încheie la 31 decembrie 2010.

În interiorul Armatei se speculează faptul că, în funcţie de ce decrete va semna Traian Băsescu  – cu prilejul Zilei Armatei şi Zilei Naţionale a României  – pentru avansarea unor generali, se va contura cu precizie cine va fi noul şef al SMG începând cu ianuarie 2011. Pe lângă nominalizările prezentate în exclusivitate de ziuveche.ro aici , mai adăugăm faptul că lista s-a modificat. Adică, a ieşit din cărţi generalul Teodor Frunzeti şi au intrat pe lista scurtă încă doi dintre locţiitorii şefului SMG.

Jocurile nu sunt făcute şi va conta foarte mult de care dintre promisiuni îşi va aduce aminte Traian Băsescu: de cea în care spunea că e bine dacă ar fi promovaţi militarii care au participat la misiuni internaţionale (aici excelează generalul locotenent Ioan Sorin şi generalul maior Dan Ghica) sau se va merge pe nominalizarea unui general de la Forţele Aeriene (aşa s-ar explica aducerea  generalului de flotilă aeriană Ştefan Dănilă pe funcţia de locţiitor al şefului SMG).

Dar până la 1 ianuarie 2011 mai e ceva timp. Pentru moment, conducerea Armatei este preocupată de cum vor sărbătorii militarii Ziua Armatei, 25 Octombrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult