Ce fac tancurile ruseşti T-90 în Siria | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata Ce fac tancurile ruseşti T-90 în Siria

Ce fac tancurile ruseşti T-90 în Siria

scris de D.S.S.
25 afisari

Rusia a poziţionat tancuri la un aerodrom militar din vestul Siriei, în contextul acţiunilor pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad, afirmă oficiali americani citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

t-90 tancuri siriaPotrivit unor surse militare americane, şapte tancuri ruse T-90 au fost observate la un aerodrom situat în apropiere de oraşul Latakia, fieful preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

„Am observat mişcări ale personalului militar şi lucruri care ar indica faptul că Rusia ar intenţiona să creeze o bază de avangardă la periferia sudică a oraşului Latakia„, a declarat Jeff Davis, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

Rusia a cerut vineri Statelor Unite să reiniţieze cooperarea în domeniul militar în scopul evitării „incidentelor neintenţionate” în Siria, în contextul în care Moscova este acuzată de Washington că a consolidat forţele pentru protejarea regimului Bashar al-Assad. Alianţa Nord-Atlantică şi Statele Unite au exprimat preocupare privind prezenţa militarilor ruşi în Siria, iar surse regionale au afirmat că trupele ruse sunt implicate în confruntări antiinsurgente şi antiteroriste de partea serviciilor de securitate siriene.

Statele Unite coordonează o campanie internaţională de raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale reţelei teroriste Stat Islamic. În contextul în care Rusia tocmai a suplimentat prezenţa militară în Siria, pentru ajutarea regimului de la Damasc, există riscul ca forţele celor două ţări să se întâlnească în teatrele de operaţiuni din Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 220.000 de morţi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult