Acasa Top SecretArmata Ce mesaj a transmis Iohannis la bilanţul MApN

Ce mesaj a transmis Iohannis la bilanţul MApN

scris de D.S.S.
13 afisari

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la bilanțul Ministerului Apărării Naționale pe anul 2014, că valoarea supremă a Armatei sunt militarii, iar o creștere a calității vieții acestora trebuie să devină o preocupare permanentă a conducerii MApN și a Guvernului.

iohannis bilant mapnArmata este o instituție al cărei crez, ‘Onoare și Patrie‘, exprimă valorile fundamentale pe care se clădesc unitatea, coeziunea și loialitatea, mai ales în situațiile dificile în care această instituție fundamentală este chemată să intervină. Valoarea supremă a instituției dumneavoastră sunt oamenii în uniformă, femei și bărbați, militarii de toate gradele, care în țară sau în teatrele de operații din afara țării își fac datoria, conform jurământului și având în minte și în suflet fidelitatea față de țară. Este datoria noastră să le asigurăm un statut profesional și social corespunzător, condiții bune de muncă și de viață, atât timp cât sunt activi profesional, cât și pensii decente după trecerea în rezervă. Creșterea calității vieții personalului militar și civil trebuie să devină o preocupare permanentă a conducerii ministerului și a Guvernului”, a spus șeful statului, la sediul MApN.

El i-a felicitat pe militari pentru rezultatele obținute în 2014 și le-a urat succes în realizarea sarcinilor „deloc ușoare” pe care le au de îndeplinit anul acesta.

Președintele Iohannis a subliniat totodată că a participat pentru prima dată în calitate de președinte al României la bilanțul Ministerului Apărării Naționale. „Un moment de bilanț poate fi unul formal sau presupune un raport rece. Vă asigur însă că pentru mine nu este”, a precizat el. Șeful statului a amintit că a participat la parada militară din 1 Decembrie de la Alba Iulia și la cea din 24 Ianuarie de la Iași, unde de fiecare dată a văzut „patriotism, onoare și curaj”.

„A-ți pune viața în slujba apărării țării tale este una dintre expresiile cele mai clare și directe ale patriotismului”, a arătat Iohannis. El a mărturisit că în exercițiul funcției de președinte nu există moment mai emoționant decât salutul drapelului de luptă.

Klaus Iohannis a declarat marți, la bilanțul Ministerului Apărării Naționale (MApN) pe anul 2014, că este nevoie de o legislație clară, unitară și coerentă, de mai puțină birocrație și de dotări pe măsura provocărilor actuale și a angajamentelor României.

„În calitate de comandant al forțelor armate și de președinte al CSAT voi acorda atenția cuvenită atât problemelor ce țin de optimizarea cadrului legislativ și organizatoric al unei structuri de forță eficace și agile, cât și de buna pregătire a Armatei și de înzestrarea corespunzătoare a acesteia. Avem nevoie de o legislație clară, unitară și coerentă, de mai puțină birocrație și de dotări pe măsura provocărilor actuale, dar și a angajamentelor noastre”, a spus Iohannis, la sediul MApN.

El a subliniat preocupările care crede că ar trebui să existe în continuare în ceea ce privește Armata.

„În conformitate cu prevederile Constituției și în termenul prevăzut de Legea planificării apărării, voi prezenta Parlamentului noua Strategie Națională de Apărare a Țării. Acest document va evalua mediul internațional de securitate, va prezenta potențialele riscuri, amenințări și vulnerabilități, precum și direcțiile de acțiune pentru asigurarea securității naționale a României pe termen lung. Conform legii, în baza acestui document și a Cartei Albe a Apărării, Ministerul Apărării Naționale va elabora noua Strategie Militară, ultimul document de acest tip care a fost aprobat datând din anul 2000. De asemenea, în conformitate cu angajamentele și prioritățile actualului program de guvernare, ar trebui finalizat procesul de revizuire strategică a apărării, cu rol determinant asupra planificării și generării capabilităților de apărare naționale și multinaționale. Rezolvarea restanțelor în materie acumulate în ultimii ani și respectarea termenelor reprezintă o datorie politică și o dovadă de responsabilitate și seriozitate. Acestea sunt esențiale pentru asigurarea credibilității strategice”, a afirmat șeful statului.

El a arătat că, în concordanță cu nevoile operaționale și cu nivelul prognozat de bugetare, majorat la 2% din PIB, este nevoie de o regândire a cadrului strategic privind prioritățile de înzestrare.

„Obiectivul nostru comun este de a asigura armonizarea politicilor de achiziții cu planificarea apărării și cu resursele puse la dispoziție prin buget. Într-o perspectivă pe termen scurt, este obligatoriu să ne îndeplinim obiectivele asumate în comun la ultimul summit al Alianței Nord-Atlantice, în special operaționalizarea celor două noi comandamente, precum și să finalizăm, conform calendarului agreat cu partenerul strategic american, operaționalizarea Bazei de la Deveselu”, a mai spus Iohannis.

El a subliniat că va fi nevoie de o prezență mai activă la dezvoltarea Politicii Comune de Securitate și Apărare a Uniunii Europene, în condițiile în care va începe în curând procesul de revizuire a Strategiei de Securitate Europeană.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult