Ce rachete folosesc forțele aeriene ruse în Siria | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata Ce rachete folosesc forțele aeriene ruse în Siria

Ce rachete folosesc forțele aeriene ruse în Siria

scris de D.S.S.
22 afisari

Forțele aeriene ruse folosesc în Siria rachete ghidate prin laser de tip KH-29L, a anunțat duminică agenția rusă RIA Novosti, citând declarații făcute de colonelul Igor Klimov, purtător de cuvânt al forțelor aeriene ruse, transmit Reuters și EFE.

AS-14 KedgeRachetele de înaltă precizie sunt folosite de către avioanele Su-34 și Su-24, a spus Klimov. „Rachetele J-29 sunt echipate cu focoase ghidate prin laser. Atunci când are loc o lansare, pilotul iluminează obiectivul cu laserul, în timp ce avionul își poate continua manevrele”, a spus Klimov, citat de EFE. Rachetele J-29 (AS-14 Kedge, potrivit clasificării NATO) au o deviere maximă de la obiectivul vizat de circa doi metri. „Focosul rachetei cântărește 500 de kilograme. Este capabil să lovească obiective cu maximă precizie”, a explicat el.

În acest mod încearcă autoritățile ruse să aducă la tăcere criticile formulate de SUA și din Marea Britanie, care acuză Moscova că folosește în Siria bombe neghidate (așa-numitele ‘Dumb bombs’), bombe care, odată lansate din avion, cad la întâmplare, datorită forței de gravitație.

Atacuri aeriene despre care se crede că au fost efectuate de avioane ruse au lovit duminică ținte în jurul orașului Talbiseh (vestul Siriei), au declarat pentru Reuters cetățeni și o organizație care monitorizează războiul civil din Siria, la o zi după ce Rusia a promis să-și intensifice campania de bombardamente. Ambulanțele au dus răniții la spitalul din Talbiseh, aflat la nord de orașul Homs, iar un cetățean a spus că cel puțin cinci cadavre au fost recuperate din partea de vest a orașului.

„Până acum au fost șase sau șapte raiduri asupra orașului”, a declarat Abdul Ghafar al Dweik, fost angajat guvernamental și care acum lucrează ca voluntar. Al Dweik crede că raidurile au fost efectuate de avioane ruse. „Au venit brusc… În cazul avioanelor siriene mai primim câte un avertisment, dar acum le-am văzut brusc deasupra capetelor”, a spus el. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care monitorizează conflictul civil de peste patru ani din Siria printr-o rețea de surse, a anunțat că avioane ruse au atacat duminică provincia Homs și provincia vecină Hama.

O sursă oficială rusă, citată de Reuters, a declarat că avioanele ruse au efectuat în ultimele 24 de ore noi raiduri asupra a 10 poziții ale grupării jihadiste Statul Islamic în Siria. „În ultimele 24 de ore, avioane Su-34, Su-24M și Su-25 au efectuat 20 de raiduri”, a anunțat Ministerul Apărării. „Zece ținte de infrastructură ale bandiților din SI au fost lovite”, a adăugat oficialul rus. Avioanele ruse au lovit o tabără de antrenament a teroriștilor, inclusiv o fabrică unde se produceau centuri pentru teroriști sinucigași, a scris ministerul pe pagina sa web stat.mil.ru.

„Ca urmare a loviturilor noastre aeriene asupra țintelor Statului Islamic, am reușit să le întrerupem sistemul de control, liniile de aprovizionare și am provocat pagube serioase infrastructurii pe care o foloseau pentru a comite acte de terorism”, a mai scris Ministerul Apărării din Rusia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult