Acasa Top SecretArmata Consulatul Germaniei la Kiev, lovit de o rachetă rusească

Consulatul Germaniei la Kiev, lovit de o rachetă rusească

scris de Misu Andrei
81 afisari

Clădirea care găzduiește biroul de vize al Consulatului Germaniei la Kiev a fost lovită în urma atacurilor cu rachete efectuate luni de Rusia în Ucraina, informează presa internațională. Potrivit Reuters, clădirea respectivă era goală, întrucât nu se mai desfășurau activități în ea din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în data de 24 februarie.

Un purtător de cuvânt al diplomației germane a confirmat informația, dar a precizat că nu există victime. O rachetă a căzut și pe Bulevardul Șevcenko din Kiev, nu departe de Ambasada României. În total, Rusia a lansat 83 de rachete și 17 drone iraniene Shahed asupra mai multor orașe din Ucraina. Cel puțin 11 persoane au fost ucise și altele 64 rănite în urma acestor atacuri. De asemenea, patru regiuni ucrainene, și anume respectiv Liov, Poltava, Sumî şi Ternopil, au rămas fără curent electric.

Germania livrează sisteme de apărare antiaeriană

„Noile tiruri de rachetă asupra Kievului şi a multor alte oraşe arată cât este de important să furnizăm rapid Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană”, a declarat ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht.

Potrivit lui Lambrecht, Germania va livra în câteva zile Ucrainei un prim sistem de apărare antiaeriană IRIS-T SLM. Berlinul va trimite Ucrainei patru astfel de sisteme, notează Reuters.

„Atacurile Rusiei cu rachete şi drone terorizează în special populaţia civilă. De aceea noi oferim acum sprijin în special cu arme antiaeriene”, a explicat ministrul german al Apărării.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS